Cum vrea primarul Chirica să reducă poluarea uriaşă din Iaşi: poliţiştii locali, trimişi să vâneze maşinile „care scot fum negru şi dens pe ţeava de eşapament“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia publică din Iaşi nu reuşeşte încă să aibă un plan coerent de reducere a poluării uriaşe din oraş, însă anunţă măsuri cel puţin amuzante.

În contextul creşterii nivelului de poluare din oraş, administraţia condusă de primarul Mihai Chirica a venit cu noi „atribuţii“ pentru Poliţia Locală. Potrivit oficialilor Primăriei: „Municipiul Iaşi este tot mai «agresat» de autovehicule poluante, în special autovehicule cu motoare diesel care emit foarte mult fum din cauză că le-au fost eliminate sistemele de reducere a poluării, în condiţiile în care noxele emise sunt toxice şi prezintă un disconfort major pentru cetăţeni. Pracitic, prin aceste practici, chiar şi maşinile cu motoare Euro 3, 4 sau 5 ajung să polueze precum cele non-Euro».

Potrivit unui comunicat al Primăriei, poliţiştii vor trebui să raporteze săptămânal numerele de înmatriculare ale acestor autovehicule diesel.

„Primarul Mihai Chirica a dispus Poliţiei Locale să ordone tuturor echipajelor de poliţie aflate pe teren să noteze numerele de înmatriculare ale autovehiculelor care scot fum negru şi dens pe ţeava de eşapament şi să raporteze datele săptămânal. Pentru aceste autovehicule municipalitatea va solicita Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi datele de identificare ale proprietarilor şi va sesiza Registrul Auto Român pentru a se asigura că acestea sunt în configuraţia de la data omologării“, se arată într-un comunicat al Primăriei Iaşi.

Conferenţiarul doctor Silviu Gurlui, cercetător în cadrul Laboratorului de Optica Atmosferei, Spectroscopie şi Laseri LOA-SL, cel care face constant măsurători privind nivelul poluării în Iaşi a comentat măsura pe pagina sa de Facebook: „Am ajuns s-o mai trăiesc şi pe asta. Mai rămâne să adune fumul cu caciula şi uite aşa scăpăm de poluare“.

Iaşiul este unul dintre cele trei oraşe, altăuri de Bucureşti şi Braşov, cu un nivel foarte ridicat de poluare, ceea ce poate atrage pentru România impunerea măsurii de infringement. Până acum, administraţia locală nu a reuşit să propună un plan coerent de reducere a poluării.

Ministerul Mediului a transmis că, la nivel naţional, sunt trei municipalităţi în procedură de infringement din cauza poluării: Bucureşti, Braşov şi Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite