Cum îi facem pe copii să aibă mai multă încredere în ei şi de ce trebuie tăiat la timp „cordonul ombilical“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţi şi copii FOTO 123 RF
Părinţi şi copii FOTO 123 RF

Există numeroase cazuri în care părinţii nu asigură desprinderea copiilor de „cuib“ şi se ajunge în situaţii anormale, în care, deşi au trecut de 30-40 de ani, aceştia încă sunt trataţi ca nişte pui fără ajutor.

Autoarea volumului „Trei săptămâni, cu trei copii“, psihoterapeutul Iulia Cruţ, arată cât de importantă este încrederea pe care o arăţi copilului, încă de la o vârstă foarte mică. Sfatul specialistului este să „ne tratăm copiii ca şi cum ar fi egalii noştri“, chiar dacă uneori acest demers este dificil.

„Dacă trece timpul şi micuţul nu-şi reclamă singur dreptul la egalitate, este uşor să alunecăm în partea aceea în care, de dragul copilului, dar mult şi în folosul nostru, uităm sau nu mai ştim să tăiem «cordonul ombilical». Dacă la 20 de ani copilului tău îi spui «băieţel/fetiţă» sau tare mult ai vrea să mergi cu el chiar şi la şcoală este cazul să cauţi «forfecuţa» pentru a tăia «cordonul ombilical»“, afirmă psihoterapeutul.

Potrivit autoarei, „copilul se va simţi egal cu tine atunci când, spre exemplu, cu toată sinceritatea, îi ceri ajutorul, în lucruri pe care le poate face, conform cu vârsta lui“. Astfel, copilul poate fi rugat să spele vasele ori să ajute la treburile casei. Totodată, când copiii încep să aibă propriile păreri, părinţii ar trebui să-i încurajeze să şi le exprime, dar şi să ţină cont de ele, chiar dacă asta îi face să iasă din zona lor de confort.

Citeşte şi:

O maşină creată de studenţi ar putea revoluţiona industria auto

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite