Cursele aviatice charter pentru muncitori sezonieri, programate să plece din Iaşi, au fost anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursele charter care urmau să transporte, în cursul zilei de vineri, 10 aprilie, muncitori sezonieri din Iaşi spre Germania au fost anulate.

Două zboruri pentru aproximativ 400 de muncitori sezonieri care urmau să plece, astăzi, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi spre Germania au fost anulate. Măsura a fost luată pentru a respecta prevederile ordonanţei militare care restricţionează adunările mai multor persoane în spaţii publice.

Prima aeronavă trebuia să decoleze la ora 13,00, spre Baden-Baden, iar cel de-al doilea zbor, care avea destinaţia Nuremberg, trebuia să decoleze la ora 13,30.

„A intrat în vigoare ordonanţa militară prin care se vorbeşte despre aprobarea curselor aeriene cu 48 de ore înainte de către statul român, ceea ce face ca astăzi (vineri n.r.) şi mâine (sâmbătă n.r.) să nu existe zboruri. Din acest punct de vedere, zborurile de la ora 13,00 au fost anulate. În acest moment încercăm să discutăm cu firmele de recrutare care să preia oamenii şi să îi ducă înapoi acasă, pentru că nu va fi niciun zbor astăzi (vineri n.r.)", a explicat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului din Iaşi.

Potrivit acestuia, cele două curse trebuiau efectuate în cursul zilei de joi, acestea fiind replanificate. Alte curse care urmau a fi efectuate în cursul zilei de sâmbătă au fost anulate la rândul lor.

Măsura a fost luată după ce, în cursul zilei de joi, pe Aeroportul din Cluj s-au aflat peste 2.000 de persoane care au aşteptat, la mică distanţă unele de altele, să se îmbarce în aeronave spre Germania, unde urmau să lucreze ca sezonieri.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite