De frica nevestei, un ieşean a cerut justiţiei ordin de protecţie împotriva ei. Bărbatul a fost opărit intenţionat pe faţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a ajuns l-a Urgenţe după ce a fost opărit. Episodul l-a determinat să ceară un ordin de protecţie împotriva soţiei FOTO Adevărul
Bărbatul a ajuns l-a Urgenţe după ce a fost opărit. Episodul l-a determinat să ceară un ordin de protecţie împotriva soţiei FOTO Adevărul

O femeie din judeţul Iaşi a fost trimisă în judecată de procurori după ce, într-un exces de furie, a fost la un pas să îşi desfigureze soţul. Bărbatul, de teamă, a cerut şi obţinut un ordin de protecţie împotriva nevestei.

Doina T., (45 de ani), din comuna Ciurea, a fost deferită justiţie pentru infracţiunea de „lo­vire şi alte violenţe“, ea urmând a-şi afla pedeapsa din partea Judecă­toriei Iaşi. Fapta de care este acuzată Doina T. este plasată de procurori în ziua de 4 aprilie 2016, la primele ore ale dimineţii, atunci când ie­şeanca a fost la un pas să-şi lase soţul orb.

În ziua respectivă, cei doi soţi s-au trezit dis-de-dimineaţă şi au început să trebăluiască prin gospodărie. În jurul orei 5, bărbatul a ieşit în curte pentru a de mâncare la animale, timp în care soţia sa a rămas în casă pentru a aprinde focul. „După ce a terminat de hrănit animalele din curte, persoana vătă­ma­tă s-a întors în locuinţă şi s-a aşezat în pat. În acest timp, inculpata T. Doina încălzea apă pentru a spăla anumite rufe. La un moment dat, inculpata T. Doina i-a reproşat nu­mitului T. Mihai anumite lucruri legate de administrarea şi gospo­dărirea locuinţei şi a animalelor. Pe fondul unor discuţii contradictorii , inculpata s-a enervat şi a luat un ibric cu apă fierbinte, pe care a aruncat-o pe soţul său, care era încă întins în pat, provocându-i leziuni în zona feţei, gâtului şi a mâinii stângi“, se arată în rechizitoriu. Soţul agresat a ieşit de îndată din casă şi a mers la locuinţa părin­ţilor, de unde a sunat la 112 şi a cerut o ambulanţă.

A fost internat în spital iar legiştii au stabilit că a avut nevoie de 23-25 de zile de îngrijiri medicale. „Cu ocazia audierilor, inculpata T. Doina a declarat ini­ţial că nu se face vinovată de comiterea faptei reţinute în sarcina sa, iar ulterior s-a prevalat de dreptul de a nu face declaraţii“, au mai arătat procurorii ieşeni. În actul de acuzare se menţionează că, imediat după incident, soţul agresat s-a adresat Judecătoriei Iaşi şi a obţinut un ordin de protecţie împotriva soţiei sale. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite