Declaraţii dramatice ale medicilor, în valul patru. „Va fi ca în Italia, să alegem pe cine tratăm”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

Medicii spun că urmează o perioadă foarte dificilă, din cauza numărului mare de pacienţi COVID-19, care trebuie internaţi în secţiile ATI.

Spitalele din Iaşi sunt pline, iar secţiile ATI COVID-19 sunt ocupate în proporţie de 100%, începând cu finalul acestei săptămâni. Vineri, au fost date în folosinţă ultimele cinci paturi ATI, la Spitalul de Recuperare. 

„Ar mai fi de deschis trei paturi ATI la Spitalul CFR, şi cam atât. După cum se poate constata, în acest moment nu mai avem niciun loc la ATI Covid. Am atins maximum de extindere la care se putea ajunge. Dacă în continuare comportamentul va fi acela de a nu respecta măsurile de protecţie şi de limitare a răspândirii virusului, şi dacă în continuare adresabilitatea la vaccin va fi aceeaşi, probabil că vom ajunge în situaţia să îi tratăm pe cei cu mai multe şanse. Să stabilim pe cine tratăm şi pe cine nu tratăm, aşa cum a fost în Italia şi Spania în valul anterior“, a transmis Vasile Cepoi, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. 

La ultima raportare, la nivelul judeţului Iaşi au fost confirmate încă 192 de cazuri de COVID-19. Cinci copii se află în continuare internaţi în secţia ATI a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria”. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Rafturi goale, deficit de benzină şi preţuri uriaşe ale energiei. Marea Britanie se îndreaptă spre „o iarnă dificilă”

CTP, despre „marele câştigător” al Congresului PNL: „A comandat o tonă de mici şi pastramă”. De ce nu merge la Romexpo

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite