Doar cu buletin de Iaşi la moaştele Sfintei Parascheva. La slujbă, „primul venit, primul care ocupă loc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pelerini Sf. Parascheva   FOTO Alina Batcu
Pelerini Sf. Parascheva   FOTO Alina Batcu

Slujba din Ziua Sfintei Parascheva va fi oficiată pe pietonalul din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, din Iaşi. În premieră, din cauza pandemiei de COVID-19, la evenimentul religios pot participa doar 500 de persoane care au reşedinţa în Iaşi.

La pelerinajul din acest an, pentru prima dată în ultimii mai bine de 30 de ani, racla cu moaştele sfinte nu a mai fost scoasă din Catedrala Mitropolitană în data de 8 octombrie, aşa cum spunea tradiţia, ci va fi scoasă în Curtea Mitropoliei doar în ziua de 14 octombrie, când este sărbătorită Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, întreaga sărbătoare religioasă a fost limitată la Slujba Sfintei, eveniment care se va desfăşura pe pietonalul Ştefan cel Mare din Iaşi, în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Pentru evenimentul religios, a fost amplasat un podium în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iaşi. În zona din faţa acestui podium au fost aşezate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcţiile, scaune ce vor marca locul unde vor sta credincioşii.

Soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi va fi unul restrâns, nu mai mult de 15 persoane. Astfel, la evenimentul religios nu vor veni ierarhi din străinătate sau din alte zone din ţară, ci doar din zona Moldovei.

„Din păcate, având în vedere restricţia impusă la nivel naţional, doar cei care au reşedinţa în municipiul Iaşi vor putea pătrunde în acest spaţiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc. Tot aici, pe aceste scaune din faţa podiumului, vor sta şi cei aproximativ 50 de invitaţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, reprezentanţi ai unor instituţii sau personalităţi din domenii precum medicina, cultura sau educaţia”, spune pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor.

De asemenea, reprezentanţii Primăriei Iaşi spun că au fost amplasate două ecrane mari pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt - unul cu orientare spre Piaţa Unirii, iar altul spre Palatul Culturii. Astfel, persoanele care nu se numără printre cei 500 de credincioşi care şi-au ocupat un loc în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vor putea urmări slujba de la distanţă.

Marţi, 13 octombrie, are loc împodobirea cu flori a baldachinului din curtea Catedralei Mitropolitane. Racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva va fi depusă în acest baldachin doar pe parcursul zilei de 14 octombrie.

„E un moment tradiţional, datând de dinainte de 1989, ca măcar în ziua de 14 octombrie racla să fie scoasă din Catedrala Mitropolitană. În anii anteriori, racla era scoasă afară mai devreme de momentul prăznuirii, întrucât rândul pelerinilor era atât de mare încât nu putea fi gestionat doar în interiorul lăcaşului de cult şi în curte”, spune pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Buletinul la control pe toată durata pelerinajului

Autorităţile centrale şi locale au luat decizii radicale cu privire la desfăşurarea sărbătorii religioase din acest an, însă acestea au fost dispuse abia la câteva zile după ce primii pelerinii se aşezaseră deja la coadă.

Anul acesta, potrivit autorităţilor centrale, la racla cu moaştele sfinte se pot închina doar ieşenii care au reşedinţa sau domiciliul în municipiul Iaşi, fiindu-le verificate buletinele în momentul în care vor să se aşeze la coadă. Decizia a fost luată luni, 5 octombrie, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

În context, câteva sute de persoane, atât din Iaşi, cât şi din alte zone ale ţării, s-au strâns, vineri seară, 9 octombrie, în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi, acolo unde au protestat vehement faţă de această decizie a CNSU.

Până la punerea în aplicare a acestor măsuri, pe la racla cu moaştele sfinte trecuseră deja sute de pelerini, iar mulţi dintre ei nu aveau domiciliul în Iaşi. De exemplu, marţi, 6 octombrie, la coada de pelerini se aflau nouă persoane venite cy trenul din Galaţi.

După instituirea controlului la intrarea în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, au fost zile în care au fost mai mulţi jandarmi decât pelerini prezenţi la rând, grupaţi în echipe care controlau fiecare punct de acces în curte.

Anul trecut, în perioada 11 - 15 octombrie, peste 150.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaştele sfinte. Unii dintre pelerini au stat şi peste 20 de ore la coada care a avut între doi şi patru kilometri.

Vă reco​mandăm să mai citiţi:

Bilanţul infectărilor cu SARS-CoV-2: 3.109 de noi cazuri în 24 de ore. În acelaşi timp 68 de pacienţi au decedat, iar 651 sunt la ATI

Familia unui pacient decedat, pusă să aştepte testul COVID-19 câteva zile. „Tatăl meu este de nerecunoscut, e în stare avansată de descompunere“

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite