Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Drama unei familii din România împinse de sistem să se mute în Danemarca, pentru copilul lor cu autism

6
12 Apr 2021 04:24:20
Autor: Andrei Luca
Alex / foto: Arhiva personală
Alex / foto: Arhiva personală

O familie de ieşeni a fost împinsă de sistem să se mute din România, după ce copilul lor, care suferă de autism, a fost respins la grădiniţa unde fusese înscris. Părinţiiau sesizat CNCD, care le-a dat dreptate, şi au deschis proces în instanţă împotriva educatoarelor şi grădiniţei.

Pentru egalitate de şanse, copiii cu dizabilităţi au dreptul să înveţe în orice şcoală. Acesta este mesajul de interes public, introdus în anul 2019, în Codul Naţional al Audiovizualului. Totuşi, lucrurile nu stau întotdeauna aşa.

Alex s-a născut la termen, fără complicaţii la naştere şi a avut o dezvoltare normală. A mers la 11 luni, gângurea şi avea contact vizual. Pe măsură ce creştea, părinţii au observat diverse comportamente care le-au trezit suspiciuni. Îngrijorată de aceste semne, când copilul a împlinit vârsta de doi ani jumătate, Marinela Plăeşu a hotărât să meargă la doctori specialişti, într-un final primind o veste care a şocat-o. Încă de la prima vizită, doamna doctor Năsăudean i-a pus lui Alex diagnosticul: autism. 
 

Momentul „grădiniţa”

 
Alex a fost înscris la Direcţia de Creşe. Marinela îşi aminteşte că a fost primit foarte bine de către doamnele de acolo, iar problemele au intervenit abia la grădiniţă. „În prima săptămână am anunţat educatoarea că Alex are autism dar că a fost la creşă, vine deja dintr-un colectiv şi că este autonom în ceea ce priveşte toaleta, mănâncă singur şi îi place printre copii. Din păcate, educatoarele au întors părinţii celorlalţi copii împotriva lui Alex. Au spus că bate copiii, plânge, nu mănâncă, ba chiar în una din zile a fost atât de violent încât a rupt rochia educatoarei! A urmat o şedinţă cu părinţii în care pur şi simplu nu am putut decât să ascultăm cum alţi părinţi spuneau că din cauza lui Alex copiii lor au înregistrat regres educaţional, ca au fost loviţi de Alex, ca au coşmaruri noaptea. Ştiam că mint, trebuia să şi dovedim, ceea ce era greu având în vedere că eram doi părinţi împotriva altor 20, plus educatoarele şi directoarea. Menţionez că Alex mergea cu însoţitor la grădiniţă, plătit de noi, care la momentul respectiv lucra cu el şi acasă”, mai spune Marinela. 
 
Cei doi au strâns suficiente dovezi pentru a face reclamaţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Răspunsul venit de la CNCD le-a mai dat un dram de speranţă. Verdictul a fost discriminare, iar celor două educatoare şi Grădiniţei nr. 18 li s-a intentat proces.
 
„Primul proces l-am câştigat şi s-a demonstrat că a fost un caz de discriminare. Grădiniţa a făcut apel la Înalta Curte şi încă aşteptăm ca acesta să intre în sala de judecată. Au trecut 6 ani de atunci”, povesteşte mama. 
Între timp, Alex a început terapia, iar pentru a face rost de resurse, părinţii au înfiinţat un ONG, împreună cu alte două mămici, pentru a strânge cei 2% din impozitul pe venit. „Le mulţumim tuturor celor care au donat, sunt foarte mulţi pe care nici nu îi cunoaştem. Sunt foarte importante astfel de gesturi”, mai spune Marinela. 
 

Danemarca, ţara care i-a adoptat

 
Alex merge acum la o şcoală specială, în clasa a doua, unde sunt cinci copii în grupă şi trei educatori, care îşi desfăşoară activitatea prin rotaţie. La şcoală face înot, a fost înscris şi la o grupă de înot părinte -copil, unde a mers cu tatăl lui, iar apoi a început singur la nivelul următor.
 
La trei ani de la plecarea în Danemarca, Marinela şi Florin spun că sunt siguri că au luat decizia corectă. „Putem spune că Alex este un copil fericit aici şi deşi uneori menţionează România cred că o face doar pentru ca îi este dor. România a însemnat cândva acasă, însă cred că i-ar fi foarte greu să renunţe la tot ce are aici, acum”, spun cei doi. 
 

„Sistemul suntem noi”

 
Marinela şi Florin sunt pesimişti în ceea ce priveşte viitorul României. Cei doi, spun totuşi, că sistemul poate fi schimbat doar cu ajutorul oamenilor simpli.
 
„Nu ştim dacă România se va vindeca, în viitorul apropiat. Schimbarea vine de la fiecare. Acuzăm sistemul că e corupt, că e indiferent, că e nepăsător. Sistemul suntem noi! Sistemul ne caracterizează. Cele mai multe schimbări în bine au fost obţinute prin lupta părinţilor care au copii cu nevoi speciale. Datorită lor mulţi copii şi familiile lor pot spera la o normalitate în viitor”, este concluzia părinţilor lui Alex. 
 
În România, în momentul actual, din totalul de 76.901 elevi cu cerinţe educaţionale speciale, aproape 55.000 sunt în învăţământul de masă. Educatorii, învăţătorii şi profesorii nu beneficiază de formare în autism şi mulţi dintre părinţi însoţesc copiii la ore, pentru ca aceştia să facă faţă cerinţelor. Clasele au un efectiv foarte mare de elevi, nu au spaţii adaptate pentru copiii cu CES, iar aceste deficienţe pot afecta procesul de integrare a copilului cu autism.
Datele de mai sus ne-au fost oferite de către Carmen Ghercă, preşedinte ANCAAR Iaşi.
 
„Adevărul” a cerut, de asemenea, un punct de vedere şi din partea nspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, dar nu a primit niciun răspuns până la ora redactării acestui material. 
 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

 
Avere confiscată pentru primarul care a susţinut că a primit 1,5 milioane de euro de la mama sa, medic de profesie
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Nicolai Barbulescu
12.04.2021, 07:43:51

Ati procedat corect parasind Tara CORUPTILOR SI POLITICIENILOR care sunt propulsati de prostie in posturi.Romania se va schimba foarte greu privind prejudecatile oamenilor fata de ceilanti lucru determinat de lipsa de cultura si cei 7 ani de acasa.Chiar daca ati reusi prin mult adormita INALTA CURTE sa obtineti locul la gradinita prin trecerea timpului birocratic copilul era mai departe marginalizat.Va doresc multa sanatate Dv si copilului.

-2 (4 voturi)
Ivanovich Patfulty
12.04.2021, 11:53:02

Nu au cum sa invete in scoli normale ptr ca ei sunt "altfel": Dau din maini, urla, se ranesc .

0 (2 voturi)
Adrian Foangǎ
12.04.2021, 08:03:30

In Romania voia neaparat sa-l duca la gradinite sau scoli normale, in Danemarca "Alex merge acum la o şcoală specială". Pai ce compara stimata doamna? Eu am spus si o repet: cu toate ca suna bine principiul "sa invete toti copiii la un loc" in practica acest sistem nu functioneaza. Sunt diferente prea mari, chiar si cu insotitor calificat copilul cu autism are alt ritm, alte nevoie. Ceilalti copii vor fi deranjati, ora va merge greu, cu intarzieri. Tocmai scopul principal - integrarea autistilor in societete - va fi compromis, pentru ca elevii prind rapid ura pe autisti. Asta se intampla din cauza faptului ca sunt speriati de comportamentul autistilor si degeaba ii explici unui copil de 6-7 ani ca acele gesturi bruste sunt niste reactii aproape imposibil de controlat, nu insemana ca respectivul autist e violent, etc... copiii se vor feri din instinct. Si nu le poate fi impus sa socializeze cu autistii (nemaivorbind ca e foarte greu si pentru un adult sa interactioneze cu un autist, daramite pentru un copil) si orice abatere de la programul de scoala obisnuit o vor sesiza ca o problema cazuata de "autistul ala". Asa ca in loc sa existe integrarea de care tot vorbesc astia, inca de mici copiii vor ajunge sa-si formeze o parere negativa despre autisti, ii vor percepe ca pe niste persoane care creeaza probleme.

+5 (5 voturi)
Popa Vlad
12.04.2021, 08:25:47

Cred ca printre cele mai mari drame pe care le poate trai un parinte este sa aiba un copil cu autism. Statul trebuie sa sprijine cazurile acestea si nu o face. Ba chiar se spala pe maine prin trimiterea unui copil cu autism intr-o scoala "normala". E un stat zgarcit si nepasator fata de toti copii lui si care nu face decat sa transforme aceasta problema in altceva, aruncand vina pe restul societatii. Dar revenind la subiect: dreptul copilului "fara autism" unde este? El nu are are dreptul sa aiba o zi "linistita" si "normala" la scoala? Doamnele si domnii ziaristi si toti cei "open mind" au dreptul la un loc de munca "linistit" si "normal", alaturi de colegi cu bun simt? In toate corporatiile te piseaza la cap cu notiuni de "hartuire" si "bune practici"? Nici macar un mail care pune "presiune psihica" nu poti sa dai. Dar in schimb un copil "normal" ce drepturi mai are? De a indura orice si a nu cere nimic?

+4 (4 voturi)
tomas frank
12.04.2021, 09:12:20

Romania este o tara inca in stadiul de lumea aIII a cu o societate primitiva , rudimentara in gindire cu incompetenti in aproape toate institutiile statului . Numeroasele incidente din diferite gradinite , scoli , etc confirma din plin aceste realitati triste . Sint multe tzatze potrivite doar la prasit la tzara si nu la gradinitza sau scoala !

-2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările