Apar noi detalii în cazul dublului asasinat de la Iaşi. Părţile implicate în cazul uciderii celor doi tineri în casa de pe Moara de Vânt la începutul lunii decembrie a anului trecut se pregătesc pentru următoarea înfruntare.
În prezent, procurorii şi criminaliştii aşteaptă rezultate de la Bucureşti pentru a vedea dacă urmele de pe mai multe obiecte vestimentare şi încălţăminte purtate de către suspectul principal Ahmed Sami el-Bourkadi aparţin tinerilor ucişi. Arma crimei este în continuare de negăsit.
La audierile din urmă cu o săptămână, Ahmed Sami el-Bourkadi a justificat urmele de pantofi găsite la locul crimei. Cei cu care a mers în Italia sunt asemănători cu urmele găsite în casa groazei, imobilul de pe Moara de Vânt unde au fost ucişi Youssef Ajniyah şi prietena acestuia, Vanesa Burlacu.
„A fost dus la Parchet ca să se ia pantofii cu care s-a dus în Italia, întrucât sunt marca Pull&Bear. Dânsul spune că nu a folosit aceşti pantofi la locul faptei, că nu s-a dus cu ei, pur şi simplu este o coincidenţă. La locul faptei au fost găsite două tipuri de urme, numai că s-a vorbit doar de aceşti pantofi Pull&Bear. Este o marcă de pantofi foarte comună, nu înseamnă că pantofii pe care îi avea inculpatul ar fi fost neapărat cei cu care s-a mers ulterior la locul faptei. Bineînţeles, pantofii vor fi reţinuţi. Dacă sunt urme pe ei, se vor găsi, se va stabili profilul ADN şi aşa mai departe”, a precizat avocata Raluca Andrei, potrivit Ziarului de Iaşi.
Schimbarea înfăţişării
Tânărul marocan, principal suspect în acest caz, a justificat în faţa procurorilor şi schimbarea înfăţişării: camerele de supraveghere de pe aeroportul Iaşi l-au surprins cu barbă lungă, iar în Italia acesta s-a bărbierit.
„Această schimbare s-a produs în Italia. Dumnealui a vrut să se pregătească pentru excursie încă de când era în România, a încercat să-şi facă programare la un salon, dar din cauza cursurilor, a programului de la facultate, nu a mai apucat să facă acest lucru”, mai spune avocata.
Amintim faptul că marocanul Youssef Jniyah şi prietena acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, au fost găsiţi morţi, sâmbătă, 11 decembrie 2021, în vila în care locuiau cu chirie, în cartierul Moara de Vânt din Iaşi.
Descoperirea şocantă a fost făcută de poliţişti, care au fost informaţi de familia băiatului cu privire la posibila dispariţie a acestuia.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
7 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Chiar, este o marca foarte comuna, am si eu vreo 15 perechi,tata inca 10, mama vreo 6. Daca erau Gregorio Rizo mai credeam...
Avocat fara bun simt e un pleonasm.
Prea multe coincidente. Taiat la mana, urma de pantofi, tuns si barbierit imediat ce a ajuns in italia, desi in Romania e mult mai ieftin si mai usor de explicat cum vrei sa fii tuns .... chestii minore dar foarte greu de justificat sa le faci in tari straine
O coincidență treacă meargă,dar aici sunt vreo trei patru,în noaptea crimei a fost la locul faptei,a doua zi pleacă în Italia,acolo își rade barba,se tunde și își schimbă rama ochelarilor,pantofii lui sunt identici cu cei de la locul crimei,probabil că testul ADN va rezolva "coincidențele" !
Ale dracului de coincidente! Cu cat o plåteste pe avocatå sau deja a bågat-o in harem de ne spalå in asa hal pe creiere? Camere video prin imprejurimi nu sunt? Sau prin locurile unde declarå suspectul cå s-a aflat in acea perioadå ce coincide cu infåptuirea crimei...
Vezi toate comentariile (7)