Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Eforturi uriaşe ale medicilor pentru salvarea bărbatului atacat de urs în Harghita. Cu ce sechele grave rămâne dacă supravieţuieşte

0
25 Jul 2021 15:13:17
Autor: Alina Batcu
FOTO zvp.ro
FOTO zvp.ro

A fost o operaţie laborioasă, care s-a desfăşurat pe parcursul a aproximativ şapte ore. În prezent, pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic, intubat şi ventilat mecanic.

Bărbatul care a fost atacat de urs, la graniţa dintre judeţele Suceava şi Harghita, şi transportat la Spitalul ,,Sfântul Spiridon” din Iaşi a fost operat sâmbătă, 24 iulie, timp de şapte ore. Au intervenit două echipe mixte de medici, formate din specialişti ORL şi chirurgi maxilo-faciali.
 
Medicii spun că operaţia a fost una laborioasă, starea pacientului fiind una gravă. Degetele de la mână i-au fost amputate de muşcătură. Ursul i-a provocat şi un traumatism cranio-cerebral sever, fracturi faciale multiple, dar şi leziuni abdominale.
 
„,El prezenta plăgi muşcate la nivelul abdomenului, la nivelul membrelor superioare. În momentul ajungerii pacientului în Unitatea de Primiri Urgenţe s-a decis intrarea cu pacientul în sala de operaţii cu echipă chirurgicală mixtă. A fost o operaţie laborioasă, s-a desfăşurat pe parcursul a aproximativ şapte ore, s-a încercat reconstrucţia facială. 
 
A fost o intervenţie în care au contribuit împreună colegii de la ORL şi Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic, intubat, ventilat mecanic şi sperăm să aibă o evoluţie favorabilă”, a declarat Ovidiu Popa, medic primar în cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi.
   
În seara zilei de vineri, 23 iulie, ursul a atacat o stână situată la limita dintre judeţele Suceava şi Harghita, de unde a plecat cu o vacă. 
 
În stână erau trei ciobani. Potrivit ultimelor informaţii, doi dintre ei au decis să se ducă după urs, cu topoarele. Ursul le-a provocat răni grave. Din nefericire, unul dintre ei, cel mai tânăr, a fugit după ce a fost atacat şi a fost găsit mult prea târziu: murise.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
Şapte morţi şi cinci răniţi, după o coliziune frontală între un autoturism şi un microbuz, pe E85. A fost activat Planul Roşu FOTO
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările