Familie spitalizată după o explozie a centralei termice. Copilul soţilor răniţi a suferit un atac de panică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie a fost spitalizată în urma unei explozii la centrala termică. Deflagraţia s-a produs după ce un bărbat a încercat să sudeze o ţeavă de gaz fără să se asigure că alimentarea cu gaz a fost oprită.

O familie din cartierul ieşean Dacia a fost spitalizată după o explozie a centralei termice din apartament. Deflagraţia s-a produs luni seara, 12 februarie, în jurul orei 21.00, în timp ce un bărbat ar fi încercat să sudeze o ţeavă de la centrala termică, fără să se asigure că alimentarea cu gaz a fost oprită.

La locul deflagraţiei au intervenit mai multe echipaje specializate care au preluat trei victime pe care le-au transportat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, respectiv la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. 

Potrivit salvatorilor, bărbatul care a încercat să sudeze ţeava de gaz prezenta arsuri la nivelul mâinilor, pieptului şi picioarelor. Soţia sa a ajuns la spital cu traumatisme provocate de suflul exploziei, în timp ce fiul celor doi a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că s-a speriat. 

„De la evenimentul de pe strada Tabacului, acolo unde a avut loc o explozie la o centrală termică, au fost preluate de echipajele specializate trei victime. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, cu arsură prin explozie, a fost internat în secţia clinică de chirurgie plastică de la Spitalul «Sfântul Spiridon», soţia sa, o femeie în vârstă de 48 de ani, a ajuns în UPU policontuzionată după suflul exploziei. Pacienta prezenta un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, o contuzie toraco-abdominală, o contuzie lombară şi a rămas internată pentru supraveghere în clinica chirurgicală de gardă. Un minor de 13 ani a fost transportat de un echipaj de la SAJ Iaşi în UPU de la Spitalul «Sfânta Maria» cu diagnosticul de atac de panică”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi. 

În urma exploziei a fost avariat doar apartamentul celor doi soţi. „Din informaţiile noastre, proprietarul apartamentului ar fi încercat să sudeze o ţeavă de gaz de la centrala termică, fără să verifica dacă alimentarea cu gaz a fost oprită, fapt ce a generat explozia. În urma deflagraţiei, fereastra de la bucătăria locuinţei a fost scoasă în afara imobilului. Bărbatul a fost transportat la spital cu mai multe arsuri”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Citeşte şi:

Blestemul SMURD Iaşi a lovit identic după 10 ani de la cea mai mare tragedie: elicopter prăbuşit, patru morţi: „Mamă, ia-ţi pastile, că a murit Liliana”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite