Femeie rănită după ce a căzut cu parapanta, de la o înălţime de 15 metri. A fost transportată cu elicopterul SMURD la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 40 de ani a fost rănită, sâmbătă, după ce a căzut cu parapanta de la 15 metri înălţime, în zona localităţii ieşene Erbiceni. Ea a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Iaşi, femeia a pierdut controlul parapantei şi a căzut în gol, ea fiind parapantist amator.

Victima a fost adusă la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, cu elicopterul SMURD, prezentând multiple traumatisme.

"Femeia era conştientă când a ajuns echipajul medical, dar a suferit multiple traumatisme. I s-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului, apoi a fost adusă la spital în Iaşi, cu elicopterul SMURD", a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Silvia Bolohan.

Poliţia şi Parchetul au început cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite