Relu Fenechiu îl invocă pe Cristi Borcea şi cere condiţii mai bune în puşcărie: "Criminalii sunt trataţi mai bine"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru Relu Fenechiu, încarcerat în Penitenciarul Iaşi, susţine că a fost nedreptăţit de judecători atunci când i s-a stabilit regimul de executare al pedepsei. Fenechiu exemplifică, într-o acţiune depusă în instanţă, situaţia fostului finanţator de la Dinamo Bucureşti, Cristi Borcea, care, deşi are o pedeapsa mai mare ca a sa, a primit un regim de executare mai blând.

După ce lunile trecute jude­cătorii ieşeni au respins solicitarea sa de a fi încadrat în regim de executare semi-des­chis, fostul liberal a înaintat o nouă cerere, adresată Judecătoriei Iaşi, în care invocă o serie de motive care ar justifica schimbarea încadrării modului său de executare a pedepsei. 

În documentul citat, Fenechiu exemplifică şi situaţia fostului finanţator de la clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea, cel care, deşi are o condamnare de şase ani, mai mare decât a sa, ar avea regim de executare semi-deschis.

Fenechiu acuză presiunea presei 

Pe lângă acţiunea depusă la Judecătorie, Relu Fenechiu a înaintat şi o cerere de strămutare a procesului. El consideră că judecătorii ieşeni ar putea fi influenţaţi în judecarea dosarului său de mediatizarea intensă a situaţiei sale. Fostul liberal sus­ţine că numai în ultimele două luni, în presa locală din Iaşi, ar fi apărut „peste 50 de articole“ referitoare la el, fapt ce ar putea influenţa opinia judecătorilor care îi judecă ce­rerea. Fenechiu mai spune că şi reprezentanţii Penitenciarului Iaşi ar fi fost in­fluenţaţi de interesul mass-media faţă de situaţia sa.

Interesul media, care şi la ora actuală este extrem de actual, s-a răsfrânt în mod evident asupra contestatorului. La momentul primirii sale în penitenciar, cu ocazia întocmirii dosarului individual, reprezentanţii acestei instituţii au inserat în fişa individuală, la descrierea faptei, o situaţie neconformă cu realitatea, pentru a putea justifica încadrarea într-un regim de executare sever“, a precizat Fenechiu.

Acesta continuă şi spune că „potrivit jurisprudenţei naţionale, în cauze similare, s-a dispus încadrarea în regimuri de executare inferioare ca severitate, chiar dacă pedeapsa aplicată condamnatului era de peste 6 ani. A se vedea în acest sens situaţia condamnatului Borcea Cristian, căruia i s-a stabilit regimul semi-deschis de executare a pedepsei de 6 ani şi 4 luni de închisoare. “Fenechiu mai spune că situaţia sa a fost analizată „părtinitor“ şi că se acordă mai mult credit unor condamnaţi care au săvârşit omoruri sau unor recidivişti. „În aceste cazuri însă, persoanele condamnaţilor nu au prezentat niciun interes pentru opinia publică, iar in­stanţele de judecată nu au sacrificat soarta acestor indivizi doar cu scopul de a oferi un exemplu întregii societăţi“, a mai precizat Fenechiu.

Contactată telefonic, avocata fostului liberal, Sandra Grădinaru, a refuzat să comenteze acţiunea depusă în numele clientului său.

Mai puteţi citi: 


Motivarea judecătorilor: Relu Fenechiu „a dat dovadă de un dispreţ total faţă de oameni“ 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite