Firmele din Iaşi câştigă cel mai mult din exporturi către parteneri din Germania. Ce tipuri de mărfuri se află în topul solicitărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numeroase produse la Iaşi iau calea străinătăţii FOTO Arhivă
Numeroase produse la Iaşi iau calea străinătăţii FOTO Arhivă

Valoarea exporturilor firmelor din judeţul Iaşi a crescut constant în ultima perioadă, iar printre principalii parteneri de afaceri sunt firme din ţările Uniunii Europene.

Datele prezentate recent de statisticienii ieşeni arată o evoluţie pozitivă a comerţului internaţional. Astfel, în primele unsprezece luni ale anului trecut, valoarea exporturilor a depăşit 851,3 milioane de euro, cu 12,8% mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2016. În acelaşi interval, valoarea importurilor a ajuns şa 820,6 milioane de euro, cu 13,9% mai mare faţă de primele unsprezece luni din anul precedent.

Cel mai mare schimb de mărfuri s-a realizat între firme din Uniunea Europeană, iar la mare distanţă apar Asia (11,3% din exporturi şi 8,7% din importuri) şi America Centrală şi de Nord (1,8% din exporturi şi 0,6% din importuri).

„Valoarea exporturilor şi importurilor către şi din ţări ale Uniunii Europene au însumat, în perioada ianuarie - noiembrie 2017, 664,2 milioane de euro (78,0% din total), respectiv 590,9 milioane de euro (72,0% din total)“, au detaliat statisticenii ieşeni.

Pe primele cinci locuri în topul ţărilor partenere se află Germania (24%), Franţa (12%), Belgia (6,9%), Polonia (6,5%) şi Italia (5,3%). În ceea ce priveşte importurile, în top cinci intră Germania (15,8%), Franţa (13,9%), Italia (10,1%), Republica Moldova (8,2%) şi Turcia (5,8%).

„Pe grupe de produse, în perioada ianuarie - noiembrie 2017, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (59,1% la export şi 37,9% la import), metale comune şi articole din acestea (10,5% la export şi 14,7% la import), produse ale industriei uşoare (13,6% la export şi 11,1% la import) şi produse ale industriei chimice (6,1% la export şi 12,0% la import)“, au arătat statisticienii ieşeni.

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite