Focar de COVID-19 la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi, organizatorul FILIT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FILIT

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) se suspendă din cauza depistării unor cazuri de COVID-19 în cadrul echipei de organizare.

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) a fost gândită ca una care să ofere continuitate, o ediţie restrânsă, din cauza restricţiilor impuse de epidemia de COVID-19.

După ce a debutat ieri, 30 septembrie, cu vernisajul expoziţiei „Dulapul îndrăgostit”, expoziţie organizată în parteneriat cu Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate” Iaşi, care îşi propune să reamintească publicului de poezia şi viaţa poetului Emil Brumaru, prin etalarea obiectelor acestuia, a manuscriselor, cărţilor şi fotografiilor din arhiva personală, cu dezbateri pe teme literare atât în spaţii fizice din oraş, cât şi online, astăzi organizatorii au anunţat că FILIT 2020 se suspendă.

"Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi anunţă cu părere de rău suspendarea ediţiei în curs a FILIT, începută miercuri, 30 septembrie 2020. În cadrul instituţiei a apărut un focar de COVID-19, cinci angajaţi fiind depistaţi pozitiv, confirmaţi astăzi, 1 octombrie 2020", se precizează pe pagina oficială a evenimentului.

"Subliniem că nici unul dintre respectivii angajaţi nu a participat la evenimentele din prima seară, iar desfăşurarea acestora a avut loc cu respectarea tuturor normelor sanitare. Însă, dat fiind faptul că în interiorul instituţiei s-a declanşat o anchetă internă, care urmează a stabili lista de contacţi ai angajaţilor confirmaţi pozitiv, fiecare dintre ei urmând a face testul COVID-19, considerăm că este foarte important să nu creăm nici o posibilitate de îmbolnăvire pentru invitaţii FILIT, pentru echipă şi voluntari şi, evident, pentru participanţii din public. Prin urmare, cu regret, ne vedem nevoiţi să suspendăm restul evenimentelor care ar fi trebuit să se desfăşoare în ediţia curentă. Ne prezentăm scuze invitaţilor şi publicului FILIT, fiind recunoscători tuturor pentru prietenia cu care au primit şi această ediţie, concepută şi organizată în condiţii atât de neprielnice. Vă mulţumim tuturor", se mai spune în comunicat.

În cele şapte ediţii de până acum ale Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT), publicul a putut să îi cunoască personal pe unii dintre cei mai mari scriitori contemporani. Astfel, de-a lungul timpului, la FILIT iaşi au fost invitate nume importante ca Jonathan Franzen, Mihail Şîşkin, Richard Ford, Gao Xingjian, Evgheni Vodolazkin.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite