FOTO Povestea celui mai frumos cuplu de profesori. Soţii Nedea meditează gratuit sute de tineri nevoiaşi care dau admitere la Universitatea de Medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţii Mircea şi Niţa Nedea le oferă gratuit pregătire suplimentară la biologie elevilor din clasa a XII-a cu probleme financiare, care vor să urmeze Facultatea de Medicină. Proiectul lor, pe care l-au numit SAP-ed, adică "Studii Aprofundate pentru elevii de favorizaţi",este deja la al patrulea an de desfăşurare.

Ştefana-Alexandra Caşcaval, Ştefan Deaconu şi Bianca-Georgiana Rotariu sunt trei dintre elevii de clasa a XII-a din Iaşi care visează la o carieră în medicină, dar care nu-şi permit să facă meditaţii ca alţi tineri de vârsta lor cu acelaşi obiectiv, din cauza situaţiei financiare dificile.

Şansa lor este, însă, că la Iaşi, doi profesori de biologie de la Colegiul „Costache Negruzzi“ şi de la Colegiul  „Mihai Eminescu“ desfăşoară de peste trei ani un proiect de pregătire suplimentară special pentru elevii defavorizaţi care vor să intre la Medicină.

CONDIŢIE: FAMILIE CU VENITURI FOARTE MICI

Cei doi profesori se numesc Mircea şi Niţa Nedea, sunt soţ şi soţie, iar proiectul lor este de „Studii Aprofundate pentru elevii defavorizaţi“, prescurtat SAP-ed. Aşadar, cei trei elevi, împreună cu alţi 27 de colegi de la mai multe licee din Iaşi, îşi petrec dimineţile de sâmbătă într-o sală a Colegiului „Costache Negruzzi“, la cursurile gratuite oferite de profesorii de biologie Nedea.

Proiectul SAP-ed a fost iniţiat de soţii Nedea, dar beneficiază şi de sprijinul Asociaţiei „Alexandru Ioan Cuza“ şi a ajuns în 2014 la a IV-a ediţie. Proiectul prevede pregătirea suplimentară a elevilor de clasa a XII-a fără posibilităţi materiale, cu un venit de cel mult 400 de lei pe membru de familie, care doresc să dea admitere la Facultatea de Medicină, dar nu îşi permit să-şi plătească orele suplimentare de pregătire.

PREDARE LA CLASĂ, CU CRETA PE TABLĂ

Un curs din cadrul proiectului SAP-ed înseamnă predare efectivă, ca la clasă, în stilul clasic, prin intermediul celei mai la îndemână şi mai eficiente metode: cu cretă, tablă şi manuale.

Mircea şi Niţa Nedea predau pe rând şi stabilesc temele de comun acord. Îşi împart orele şi în funcţie de treburile gospodăreşti, şi de teme, iar cine are sarcini mai multe acasă predă mai rar, aşa după cum recunoaşte cu sinceritate Mircea Nedea.

Spaţiul ales pentru desfăşurarea cursurilor din acest proiect este Colegiul „Negruzzi“, liceul la care predă Mircea Nedea. Pe parcursul derulării proiectului, elevii sunt testaţi periodic, rezultatele fiind decisive: fie rămân până la capăt în proiect, fie ies. În proiect se menţin elevii care au la fiecare testare minimum 60 din 100 de puncte.

38 DE VISE ÎMPLINITE, ÎN TREI ANI DE PROIECT

Proiectul este unul în care trierea se face după criterii financiare, dar şi după potenţial, după pregătire. Astfel, în primul an, din 49 de elevi înscrişi, au rămas în proiect 17 şi au intrat la Facultatea de Medicină din prima încercare 11 şi, după un an-doi, încă 2. În al doilea an de proiect, au fost 35 de elevi înscrişi, din care au rămas 24 şi au intrat la facultate 16. A fost anul cel mai prolific. În al treilea an, au fost înscrişi 20, în vară au absolvit testele soţilor Nedea 12 şi au intrat la facultate 8. În total, deci, 38 de cursanţi din 104 au intrat la Medicină în primii trei ani de cursuri ţinute în cadrul proiectului SAP-ed.


Tinerii pregătiţi de soţii Nedea la Iaşi

image

În acest an, în proiectul SAP-ed sunt înscrişi 30 de elevi provenind de la unele dintre cele mai competitive licee ieşene: Colegiul „Costache Negruzzi“, Colegiul „Mihai Eminescu“, Colegiul „Garabet Ibrăileanu“, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“ şi Liceul de Informatică „Grigore Moisil“.

Tinerii care sunt ajutaţi de soţii Nedea pentru a-şi îndeplini visul de a deveni medici au, fiecare dintre ei, câte o poveste de viaţă emoţionantă.

„Am avut o surpriză anul trecut: o fetiţă de la casa de copii. Nu ştiam că e de la casa de copii, ştiam că are probleme ca toţi copiii care vin la noi. Dar, după ce a absolvit cursul nostru şi a intrat la facultate, în ziua în care era festivitatea, am aflat. Un copil de excepţie“, îşi aminteşte profesorul Mircea Nedea.

UNEORI, PLĂTESC TAXA PE UN AN LA FACULTATE

În situaţiile în care elevii pregătiţi de soţii Nedea intră la Facultatea de Medicină, dar pe locurile cu taxă, acesta ar putea fi un mare impediment care le-ar putea curma rapid visul tinerilor. Totuşi, soţii Nedea pot interveni şi în astfel de cazuri.

„Am avut o elevă cu tatăl decedat şi mama fără loc de muncă. A intrat la Medicină cu media 9, acum doi ani era la cu taxă. I-am plătit taxa pe un an, 6.000 de lei, cu condiţia ca în anul următor să treacă la fără taxă. Şi acum fata este studentă în anul al doilea la fără taxă. Anul acesta au intrat patru la cu taxă. Doi au reuşit să-şi plătească, iar celorlalţi doi le-a plătit asociaţia noastră anul acesta, ca să treacă la fără taxă anul viitor“, subliniază profesorul Mircea Nedea.

DE CE ESTE NEVOIE DE PREGĂTIRE CU PROFESOR?

În cele mai multe cazuri, pentru admiterea la Medicină este nevoie de studiu intens, nefiind suficiente orele de curs din programa şcolară.

Bianca-Georgiana Rotariu (foto stânga), elevă în clasa a XII-a şi participantă la cursurile gratuite ale soţilor Nedea, confirmă: „Vin de la profilul ştiinţe ale naturii, dar, deşi fac trei ore pe săptămână, tot nu mi se pare suficient pentru a putea să dau la Medicină şi să-mi dezvolt mai mult cunoştinţele. Provin dintr-o familie cu trei fraţi, toţi studenţi, mama şomeră şi nu mi-aş permite să plătesc pregătirea în privat. Îmi doresc să termin aceste cursuri, să rămân până la sfârşit, mi se pare o provocare. Dacă termin Medicina mi-ar plăcea să lucrez la Spitalul de Oncologie, am avut un caz în familie care mă motivează. Dar nu vreau să fac asta pentru bani, chiar vorbeam cu mama, vreau pur şi simplu să ajut oamenii“.

image

Profesorul Mircea Nedea întăreşte: „Este nevoie de pregătire suplimentară pentru că nu există concordanţă între admitere, cerinţele societăţii, mă gândesc la Medicină, şi programa şcolară. Filologia, de exemplu, nu mai face biologie din clasa a XI-a, deci ei nu fac anatomia şi fiziologia omului“.

Medicina, un vis neîmplinit pentru profesorul Nedea

Mircea Nedea, în vârstă de 59 de ani, este unul dintre acei profesori care înţeleg că profesia aleasă înseamnă şi sacrificii, şi muncă în folosul celor care au nevoie de tine pentru a-şi pune în valoare potenţialul, fără a aştepta recompense de ordin financiar. A crescut într-o familie săracă, cu cinci copii şi părinţi muncitori şi, deşi, a dorit toată viaţa să facă medicină, pentru el a rămas un vis neîmplinit.

A înţeles, însă, că îi poate ajuta pe alţii care vin din urmă şi care au acelaşi vis. A absolvit Liceul „Emil Racoviţă“ din Iaşi şi Facultatea de Biologie, în 1980.

A fost profesor la ţară, la liceele agricole din Podul Iloaiei şi Miroslava, a predat jumătate de an la Liceul „Mihai Eminescu“ din Iaşi, a lucrat şi în fabrică, la Antibiotice, şi în cercetare, la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, vreme de trei ani. Din 1990 predă la Colegiul „Negruzzi“ din Iaşi.

Pe soţia sa, cea cu care are doi copii şi care îl ajută să îndeplinească visul unor tineri fără posibilităţi materiale de a intra la Medicină, a cunoscut-o în facultate.

Niţa Nedea s-a născut acum 57 de ani în satul Hanguleşti, din judeţul Vrancea, într-o familie săracă, la fel ca a soţului său. A făcut Liceul Sportiv la Oneşti, profilul gimnastică, dar nu a ajuns la performanţă şi s-a hotărât să urmeze, la fel ca Mircea Nedea, Biologia. În prezent predă la Liceul „Mihai Eminescu“ din Iaşi.

ELEVII AU SPERANŢE MARI

În sala de clasă de la Liceul „Negruzzi“ din Iaşi, sâmbăta se aude când gravă, când cordială sau părintească vocea soţilor Nedea. Timizi când vine vorba să se îndepărteze de cărţile de curs şi să se destăinuie, studenţii au un gând comun, unul apreciativ legat de profesorii care îi îndrumă în cadrul proiectului SAP-ed.

Ştefana Alexandra Caşcaval, de 18 ani, elevă la Colegiul „C. Negruzzi“, îl caracterizează pe profesorul Nedea ca „extraordinar şi chiar amuzant“.

Deocamdată mă descurc, am dat două teste. Am mai trecut prin materia asta la şcoală, înţeleg despre ce e vorba. Am fost şi la olimpiadă şi am speranţe mari în legătură cu acest curs. Dacă ar fi să mă gândesc la o specializare în medicină, îmi plac dermatologia şi genetica“, spune eleva.

image

Şi colegul ei Ştefan Deaconu, tot în clasa a XII-a, are aşteptări mari de la soţii Nedea, dar şi de la el însuşi. „Proiectul acesta mă ajută să învăţ anatomia pentru admiterea la Medicină, cu profesori foarte buni din Iaşi. Îmi este mult mai uşor decât dacă aş fi învăţat singur. Mi-ar plăcea să mă specializez pe chirurgia plastică, dar nu se ştie niciodată“, spune Ştefan (foto dreapta).

Asociaţie pentru viitorii medicinişti

Anul acesta, Asociaţia „Alexandru Ioan Cuza“, asociaţie cu statut juridic care îşi desfăşoară activitatea în Colegiul „C. Negruzzi“ şi este compusă din peste 50 de membri din diverse domenii ce o şi finanţează, şi-a propus să le înfiinţeze elevilor din proiect propria asociaţie, cu denumirea SAP-ed. Au fost făcute deja contul în bancă, statutul şi comitetul director. Se mai aşteaptă doar hotărârea judecătorească. Asociaţia va avea drept scop colectarea de fonduri pe care ei să se sprijine.

Din comitetul asociaţiei fac parte patru absolvenţi de anul acesta ai cursului, studenţi în anul I la Medicină“, spune profesorul Mircea Nedea.

Mai puteţi citi:

VIDEO Profesoara de matematică ce a înfiinţat la Iaşi primul centru de meditaţii cu acte-n regulă

Primul român admis la Medicină la Cambridge: Niciun student nu e lăsat să abandoneze facultatea din lipsă de bani

Meditaţii gratuite pentru Bacalaureat la Universitatea Transilvania

Petru Bordei, Decanul Facultăţii de Medicină Constanţa: „Îmi sfătuiesc studenţii să plece!“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite