FOTO Expoziţie spectaculoasă de fotografie, vernisată în premieră sub apă, la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Publicul a vizitat expoziţia sub apă cu măşti speciale
Publicul a vizitat expoziţia sub apă cu măşti speciale

Începutul lunii august a adus la Iaşi o expoziţie subacvatică inedită: WaterLear, cu fotografii din spectacolul Regele Lear, din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti.

Doritorii de a încerca experienţe noi au participat, chiar de la vernisajul expoziţiei la o altfel de scufundare - una cu ochii deschişi spre actorii TNB. Printre artiştii fotografiaţi şi expuşi de Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrului Naţional din Bucureşti, se numără Marius Manole, Mihai Constantin, Crina Semciuc, Monica Davidescu, Raluca Aprodu, Istvan Teglas, Ioan Andrei Ionescu şi Tudor Istodor.

Expoziţia constituie o invitaţie din partea singurului hotel de cinci stele de a vedea arta prin altfel de mijloace. “Nouă ne plac stelele pe cer, însă acum le-am băgat şi în mediul acvatic - piscina hotelului nostru căpătând un aspect shakespearian, deoarece Regele Lear şi personajele sale şi-au făcut apariţia aici”, a declarat la vernisaj Dora Morhan, managerul Pleiada Hotel, locul desfăşurării expoziţiei.

Fotograful Florin Ghioca este recunoscut pentru proiectele inedite pe care le lansează şi prin care provoacă publicul. “Astăzi avem un vernisaj legat de fotografia de teatru şi nu numai, avem un vernisaj legat de lumea subacvatică. Sunt 15 fotografii reprezentând mari actori ai TNB, fotografii din spectacolul Regele Lear. Sunt nişte momente inedite, care nu sunt în spectacol propriu-zis, sunt momentele în care actorii au filmat pentru acest spectacol şi se aflau în nişte bazine cu apă - de aici şi ideea acestei expoziţii. Le mulţumesc actorilor pentru această ocazie şi sper ca publicul să se bucure de ei multă vreme de acum înainte”, a declarat cu acelaşi prilej Florin Ghioca (foto jos).

expo sub apa la Iasi


Expoziţia a fost o premieră pentru publicul ieşean, iar vizitatorii au fost foarte încântaţi de această iniţiativă. La intrarea în bazin, amatorii de vernisaj subacvatic au primit măşti speciale, care le-au acoperit faţa, astfel că au putut să repire în voie sub apă şi să admire în linişte cele 15 imagini.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite