FOTO Legendarul automobil Aro a fost reproiectat la Iaşi şi urmează să fie construit în atelierele Facultăţii de Mecanică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aceasta este una dintre variantele propuse pentru noua faţă a automobilului Aro FOTO arhiva personală Silviu Ceauşu
Aceasta este una dintre variantele propuse pentru noua faţă a automobilului Aro FOTO arhiva personală Silviu Ceauşu

24 de masteranzi, studenţi sau elevi din toată ţara pasionaţi de design şi de mecanică au participat cu proiecte la concursul "Aro Revolution", care şi-a propus reînvierea celebrului brand auto românesc.

Unul dintre cele mai apreciate modele de autoturism de teren din lume, în anii '70-'80 ar urma să fie reconstruit, cu o "faţă" modernă, în atelierele Facultăţii de Mecanică din Iaşi.

Peste 20 de tineri proiectanţi din România s-au înscris cu idei de facelift la concursul "Aro Revolution", organizat de Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" Iaşi.

După analizarea a peste 140 de schiţe juriul concursului l-a desemnat câştigător pe Silviu Ceauşu, un tânăr de 21 de ani, student în anul II la Facultatea de Mecanică din Iaşi. Aceasta a propus şapte variante, din care una urmează să fie realizată, sub formă de prototip, de la A la Z, în atelierele Facultăţii de Mecanică din Iaşi.

"Ne-a plăcut originalitatea şi faptul că a ţinut cont de absolut toate detaliile pe care noi le-am cerut. Şi este foarte frumos pentru că s-a reînviat, practic, un autoturism foarte frumos", a precizat, pentru Digi Tv, Gabriel Calancea, membru al juriului.

Tânărul câştigător, care spune că a muncit în medie 70 de ore pentru realizarea fiecărei schiţie, va fi recompensat cu 500 de lei şi o săptămână în Bulgaria, în cadrul programului Leonardo.

Pasul cel mai important după terminarea concursului este realizarea efectivă a prototipului. De acest aspect se vor ocupa studenţii din anii mai mici ai facultăţii, care vor munci la construirea automobilului sub îndrumarea unor profesori, iar maşina va constitui, practic, lucrarea de licenţă.

Costul construirii noului model Aro este estimat la 50.000 de euro, bani pe care oficialii Facultăţii de Mecanică mizează să-i obţină din sponsorizări. 

Aro a fost un producător de vehicule de teren din Câmpulung-Muscel, România. Şi-a început producţia în 1957 şi a livrat peste 380.000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 ţări. 90% din producţie a fost exportată înainte de 1989. Automobilul de teren a ieşit din fabricaţie în anul 2003 în România după ce uzina de la Câmpulung a fost condusă spre faliment în mod ruşinos.

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite