FOTO Pericol pe un drum judeţean distrus în urma alunecărilor de teren. Se solicită de urgenţă fonduri de la Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unor verificări făcute joi pe drumul judeţean 248 A care face legătura între comunele Voineşti şi Ţibana, oficialii Consiliului Judeţean Iaşi trag un semnal de alarmă.

Un drum care a început să se macine de acum trei săptămâni riscă să nu mai poată fi parcurs de şoferii ieşeni. Preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, împreună cu prefectul judeţului, Marian Şerbescu, au decis de comun acord cu şefii Direcţiei de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi (DJADPI) şi reprezentanţii autorităţilor locale din comuna Voineşti să apeleze la Guvern pentru alocarea fondurilor necesare consolidării versantului în regim de urgenţă.

„Am fost joi împreună cu domnul prefect pentru a inspecta zona şi am constatat că terenul se surpă în continuare existând riscul întreruperii circulaţiei. Sperăm ca în maxim o săptămână să înceapă lucrările de consolidare la porţiunea surpată din DJ 248A. Vom transmite documentaţia necesară către Guvern pentru a primi fonduri de urgenţă special destinate calamităţilor deoarece este necesară consolidarea versantului”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean.

Drumul DJ 248A, la ieşirea din comuna Voineşti spre Ţibana s-a surpat în urmă cu aproximativ trei săptămâni. DJADP a luat măsurile necesare pentru semnalizarea zonei şi asigurarea circulaţiei pe ambele sensuri, însă drumul se macină în continuare. Plenul Consiliului Judeţean Iaşi a aprobat în ultima şedinţă suma de 1,2 milioane lei pentru refacerea carosabilului.

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite