FOTO Vila pictată cu semnul euro a lui Ferdinant Stănescu, bulibaşa de Grajduri arestat de DNA. Liderul ţiganilor a luat şpagă deşi ştia că este înregistrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ferdinand Stănescu este cel mai bogat ţigan din Moldova FOTO Adevărul
Ferdinand Stănescu este cel mai bogat ţigan din Moldova FOTO Adevărul

Bulibaşa comunităţii de romi din Grajduri, judeţul Iaşi, a fost arestat pentru 30 de zile după ce s-a lăudat că poate interveni pe lângă trei magistraţi în vederea eliberării din arest a unei persoane. Ferdinant Stănescu şi-a dat seama că este înregistrat însă, cu toate acestea, a primt mita. A fost prins în scurt timp de autorităţi.

Ferdinant Stănescu este acuzat de DNA de trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant la scurt timp după ce a primit mită 12.000 de euro. Bulibaşa ceruse un total de 30.000 de euro, susţinând că are posibilitatea de a interveni asupra a trei magistraţi din Iaşi, pe care să îi determine să elibereze din arest pe administratorul unei firme de mezeluri din Salonta - Bihor.
 

În referatul de propunere a arestării preventive, obţinut de „Adevărul“, se menţionează că Ferdinant Stănescu era cercetat de procurorii DNA Bihor încă din 24 noiembrie, la două zile după ce a solicitat rudelor lui Emil Mance 30.000 de euro pentru a înlesni eliberarea acestuia. Bulibaşa spunea că poate determina un procuror şi doi judecători să ia această decizie, lăudându-se cu presupusa influenţă pe care ar avea-o în sistemul judiciar ieşean. 

O altă întâlnire dintre bulibaşă şi rudele lui Mance a avut loc pe 25 noiembrie, în Bistriţa, atunci când Ferdinant a spus că vrea să primească banii în două tranşe egale. Pe 9 decembrie, Ferdinant a mers cu o maşină la Băile Felix, fiind însoţit de unul dintre fiii săi. S-a întâlnit acolo cu două rude de-ale lui Emil Mance, fiind înregistrat în timpul negocierilor.
 

Şi-a dat seama că e înregistrat

În timpul întâlnirii cu cele două femei, Ferdinant Stănescu le-a spus acestora să nu aibă asupra sa telefoanele mobile, şi a fost mereu atent la camerele de supraveghere, pentru a nu fi filmat. În ziua în care a luat banii, anchetatorii notează că bulibaşa a devenit, la un moment dat, prudent, având suspiciuni că ar fi înregistrat.

„Comportamentul său a devenit şi mai prudent la ultima întâlnire, când, conform declaraţiilor martorelor, «am adus vorba de scopul întâlnirii noastre, şi l-am întrebat cum să facem, referindu-mă la modul de remitere a sumei de bani în euro aflată asupra noastră, Stănescu Ferdinant a refuzat să discute acest subiect, a devenit suspicios, ne-a întrebat dacă am fost urmărite sau dacă nu cumva am fost păcălite să ne pună cineva tehnică de înregistrare, s-a uitat pe pereţii restaurantului după camerele de înregistrare şi a devenit foarte precaut, a schimbat rapid subiectul discuţiei şi ne-a cerut să discutăm despre curele de transmisie»“, se arată în referatul de propunere a arestării preventive.   

De altfel, bulibaşa a declarat după ce a fost prins că, de fapt, banii pe care îi avea asupra sa erau în contul unei tranzacţii cu curele de transmisie pentru maşini, pe care urma să o facă cu denunţătoarea. Cu toate acestea, în timpul întâlnirii cu cele două femei, Ferdinant Stănescu a fost întrebat dacă poate să faciliteze eliberarea lui Emil Mance, însă a refuzat să răspundă, alegând să scrie pe o bucată de hârtie: „Se rezolvă imediat“. „Ne-a pus şerveţelul mai aproape de noi să-l putem citi, iar ulterior l-a luat şi l-a pus într-un buzunar“, au de¬clarat la DNA martorele.

Spunea că are justiţia la degetul mic


În referatul de propunere a arestării, DNA mai notează că bulibaşa Stănescu se lăuda în timpul întâlnirilor că  şi-ar mai fi ajutat şi alte rude să scape din diverse dosare penale. De asemenea, Stănescu s-ar fi lăudat că îl cunoaşte pe procurorul care instrumenta dosarului lui Emil Mance, dar şi pe un procuror de la DNA Oradea sau pe şeful IPJ Iaşi.  

„Alte modalităţi de câştigare a încrederii în presupusa sa influenţă a fost prezentarea propriei persoane, cea a inculpatului, ca fiind «bulibaşa» romilor din zona Moldovei, dar şi recurgerea la credinţa religioasă sau prezentarea a două împrejurări în care a fost surprins conducând autovehiculul cu o viteză care ar fi atras suspendarea dreptului de a conduce, dar că în urma influenţei sale acest fapt nu s-a întâmplat, de natură să inducă încrederea că influenţa pretinsă de inculpat este reală“, se mai arată în referatul de arestare preventivă.
 

La începutul acestui an, Ferdinant Stănescu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Ju-decătoria Iaşi pentru ultraj, fapt invocat şi de procurorii care au solicitat acum două zile arestarea sa.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite