Gafă diplomatică de amploare. Ambasadorul Paul Brummell a fost primit la Iaşi cu un steag al Marii Britanii ieşit din uz de peste 200 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Prefecturii Iaşi au folosit în timpul vizitei ambasadorului britanic Paul Brummell un steag ieşit din uz de mai bine de 200 de ani.

În timpul vizitei la Iaşi a Excelenţei Sale Paul Brummell de luni, organizată de Instituţia Prefectului Iaşi, cei care se ocupă de protocol au încurcat steagurile. Potrivit Euronews, steagul pus în faţa ambasadorului nu mai este folosit de două veacuri. Steagul, folosit nu avea crucea roşie a Sfântului Patrick, un simbol care reprezintă Irlanda şi care a fost incorporat în steagul britanic - Union Jack - în 1801.

Imagini de la vizita ambasadorului au fost preluate pe pagina de Facebook a primarului Mihai Chirica, însă oficialii Primăriei Iaşi au transmis ulterior că de întâlnirea de luni s-au ocupat cei din Prefectură. 

Ambasadorul Paul Brummell, care-şi încheie mandatul de patru ani în România în august, nu este singurul reprezentant străin primit cu steagul nepotrivit. La ceremonia de deschidere a Consulatului Estoniei de la Constanţa, steagul eston a fost ridicat cu susul în jos. Premierul eston Jüri Ratas a dat jos steagul şi l-a poziţionat corect.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite