IAŞI Calicie la căldură, belşug la imagine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CET Iasi
CET Iasi

Primarul Gheorghe Nichita avertizează că avariile la CET se vor ţine lanţ iarna aceasta din cauza lipsei banilor, dar deschide punga larg pentru a apărea la televizor

Ieşenii racordaţi la CET trebuie să se aştepte la o iarnă plină de zile reci. Avertismentul a fost lansat chiar de primarul Gheorghe Nichita, după ce 200.000 de ieşeni au fost lăsaţi ieri fără apă caldă şi căldură la temperaturi de -3 grade Celsius.


Din cauza situaţiei financiare precare de la CET, reţeaua învechită de conducte pentru distribuţia agentului termic n-a fost reparată ani la rând. Ţevile din tot oraşul se sparg astfel una după alta, iar acum două zile a cedat chiar sistemul de distribuţie din curtea CET. „În această vară, CET n-a făcut niciun fel de revizie la instalaţiile care trebuiau pregătite pentru iarnă. Ne găsim în situaţia că apar tot felul de avarii pentru că în timpul verii, CET-ul a trimis oamenii în şomaj, i-a plătit, dar n-a avut bani să achiziţioneze materiale şi piese de schimb“, a spus primarul Gheorghe Nichita. Chiar dacă temperaturile sunt în continuă scădere, oficialii din Primărie au anunţat că intervenţiile la conductele CET vor continua. Compania Dalkia, care produce şi furnizează agentul termic, a angajat o echipă de experţi care va derula un program de reparaţii mai accelerat pentru a remedia problemele. 


Primăria Iaşi plăteşte până şi sonorizarea

În timp ce ieşenii sunt ameninţaţi că vor îngheţa în apartamente din cauza lipsei banilor, primarul Gheorghe Nichita deschide larg punga bugetului local când vine vorba de imaginea personală. Edilul a decretat ca iluminatul festiv în Iaşi să fie aprins cu o săptămână mai devreme decât termenul stabilit iniţial pentru a impresiona invitaţii emisiunii „10 pentru România“, organizată de Realitatea TV, pe 10 decembrie, la Teatrul „Luceafărul“. Invitat la eveniment şi cel mai probabil nominalizat pentru unul din premii, Nichita a finanţat cu 70.000 de lei din bani publici emisiunea postului privat de televiziune.


„La gală sunt invitaţi de marcă, preşedinţi de consilii judeţene din Moldova, primari şi parlamentari. Pentru mine, ca patriot al acestei regiuni, este o mare bucurie ca această gală se se organizeze chiar în Capitala Moldovei. Din acest motiv am decis ca iluminatul festiv să-l pornim, deşi suntem în situaţie de criză“, a mai spus primarul.


Edilul-şef a redus la jumătate numărul străzilor din Iaşi care vor fi împodobite, tocmai pentru a face economie la energie, însă asigură sponsorizare pentru sala de spectacol, sonorizare, trofee şi cazarea personalului media. „În toate astfel de acţiuni, câştigă şi personajul şi cauza. Persoanele care sprijină o iniţiativă câştigă un fond de notorietate“, a spus un cunoscut analist politic.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite