Iaşi Cei mai buni luptători ieşeni fac show în ringul de K1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Performanţele sportivilor de la Cotnari-Scorpions au transformat kick boxing-ul în una dintre disciplinele cu cel mai mare succes din Capitala Moldovei. În spatele reuşitelor obţinute în ring de Cătălin Moroşanu şi Sebastian Ciobanu stă munca maestrului Mihai Constantin.

 Puţine mai sunt disciplinele sportive în care numele oraşului Iaşi să fie rostit cu cinste la cel mai înalt nivel. Dacă discutăm despre participările în cupele europene, se remarcă popicarii de la CFR Olimpia ACB Iaşi, care au participat constant în ultimii ani în Liga Campionilor. De asemenea, şahul ieşean este recunoscut ca unul de referinţă în Europa, iar din urmă vin tinerii atleţi ieşeni.


În ceea ce priveşte sportul-rege, echipa de fotbal Politehnica Iaşi, considerată de autorităţi drept un brand al oraşului, nu a reuşit niciodată să reprezinte Capitala Moldovei în străinătate decât în cantonamentele efectuate în Austria şi Antalya.Există totuşi un sport, respectiv kick boxing-ul, în care numele Iaşiului se bucură de o expunere mediatică remarcabilă. Luptători precum Cătălin Moroşanu, cunoscut drept „Moartea din Carpaţi“, şi Sebastian Ciobanu, alias „Fiul lui Dracula“, sunt mereu capete de afiş la galele de K1. Cei doi prieteni, legitimaţi la Cotnari-Scorpions Iaşi, au participat pe 16 iulie la gala „Superkombat“ de la Constanţa, care a fost televizată de canalul Eurosport în 50 de ţări.

Lansat în meciul cu Leko


Omul care a transformat kick boxing-ul în cel mai de succes sport din Capitala Moldovei este maestrul Mihai Constantin, care a adus această disciplină la Iaşi în 2003. „Am riscat foarte mult ca la 30 de ani să cred în acest vis fără să am practic nimic. Până să ia amploare acest sport în România cu galele Local Kombat ne luptam şi gratis“, îşi aduce aminte Mihai. Cunoştinţele temeinice de kick boxing acumulate de Mihai alături de luptători valoroşi din ţară şi străinătate, precum şi rolul părintesc asumat de acesta în viaţa sportivilor săi au transformat clubul Cotnari-Scorpions într-unul de referinţă pe scena mondială de K1.


„Am fost un autodidact, nu pot spune că am avut şcoala olandeză de luptă. În urmă cu patru ani, când Cătălin Moroşanu a luptat cu Stefan Leko, un sportiv emblematic pentru K1, şi a început să fie căutat de mass-media, am simţit că am ajuns sus“, spune maestrul Mihai Constantin.

Cine sunt „gladiatorii moderni din Iaşi care încântă tribunele“

Când a venit prima dată la sala lui Mihai Constantin, Cătălin Moroşanu nu bănuia că antrenamentele pe care le făcea ca să slăbească îl vor transforma în „Moartea din Carpaţi“. De cealaltă parte, Sebastian Ciobanu a fost obşnuit de mic cu performanţa în atletism. „K1 este un spectacol, iar noi suntem gladiatorii moderni care încântă tribunele“, spune Sebastian, care descrie şi cum a fost întâlnirea cu numele grele din circuitul mondial.

image

„Înainte, K1 părea un vis la televizor. Totuşi, când am ajuns prima dată în ring cu Peter Vondracek, m-am întrebat ce caut în faţa lui în loc să mă uit la el de la televizor. Însă asta nu m-a oprit să fiu singurul român care l-a bătut pe Vondracek de două ori“, rememorează Sebi Ciobanu, care explică şi cum reuşeşte să scape de frică în ring. „Cine spune că nu îi este frică minte. Înainte de meci, în vestiar, simţi cum te strânge frica deoarece nu ştii cât de bine pregătit e adversarul. Totul dispare însă după primul schimb de lovituri, când îţi măsori oponentul“.

Antrenându-se de atâţia ani împreună sub îndrumarea lui Mihai Constantin, Cătălin şi Sebastian au devenit prieteni buni şi în afara sălii de pregătire. Asta nu îi opreşte însă să ia antrenamentele în serios. „Chiar dacă suntem prieteni buni, nu ne cruţăm deloc la antrenamente. Am fost învăţaţi de maestul Constantin că mai bine cazi într-un meci de pregătire decât într-o gală de K1“, spune „Moartea din Carpaţi“.

Supermeciuri făcute la Constanţa

Cătălin şi Sebi au primit aplauze în gala de la malul mării. La patru ani de la înfrângerea cu Stefan Leko, „Moartea din Carpaţi“ şi-a luat revanşa în faţa legendei K1.

image

Piramida din 16 iulie de la Constanţa a însemnat un prim meci foarte greu pentru Sebastian Ciobanu. Adversar i-a fost surinamezul Ismael Londt, care, după ce l-a învins pe ieşean, l-a bătut pe croatul Mladen Brestovac în prima rundă pentru a câştiga piramida. „Acest Londt este cam neînvins, a pierdut numai o dată în Olanda, din întâmplare. L-a bătut şi pe Erol Zimmerman într-o singură rundă. Este de talia lui Badr Hari, printre primii trei luptători din lume ai momentului. Sebi este de admirat că a stat două runde jumătate în faţa lui şi nu a refuzat lupta“, explică Mihai Constantin.


Deşi chinuit de o răceală, Cătălin Moroşanu a făcut meciul vieţii sale în faţa lui Stefan Leko, unul din idolii săi din circuitul K1. Meciul din 16 iulie a constituit şi o revanşă a lui Cătălin pentru înfrângerea la puncte din meciul de acum patru ani. „Înaintea galei de săptămâna trecută, Leko a spus că vine în România să-l mai bată o dată pe Cătălin şi apoi să-l antreneze. Cuvintele lui ne-au rănit tare în orgoliu pentru că insinua că noi am pierdut timpul aici. Mă bucur şi mai mult aşadar că «Moro» l-a bătut pe tehnic, arma forte a lui Leko, şi i-a arătat ce şcoală de kick boxing avem aici“, completatează Mihai.


Pentru Cătălin urmează un nou meci de calibru, în luna octombrie a acestui an, contra lui Melvin Manhoef. „Contractul a fost deja semnat, rămâne de stabilit oraşul galei. Va fi un meci tare la acest main event, pentru că Manhoef este partenerul de antrenament al lui Badr Hari“, spune Mihai.

Singurul antrenor fără contracte cu sportivii săi

Unul dintre lucrurile care contribuie decisiv la succesul clubului Cotnari-Scorpions Iaşi îl reprezintă legătura dintre luptători şi maestrul Mihai Constantin (foto), care depăşeşte graniţa relaţiei sportiv-antrenor. „Maestrul Constantin a ţinut mult ca să mă ţin de studii pentru că o lovitură îmi poate curma oricând cariera şi trebuie să am mereu o alternativă. Cum eu am rămas de mic fără tată, maestrul este un părinte spiritual pentru mine“, povesteşte luptătorul Sebastian Ciobanu.

image

Această relaţie specială a dus la un unicat pentru kick boxing-ul de performanţă. „Sportivii de la Cotnari-Scorpions Iaşi sunt familia mea şi toţi ştiu că pot conta pe ajutorul meu. Sunt singurul tehnician care nu are contract cu sportivii săi, totul se face pe încredere“, explică antrenorul Mihai Constantin. Pe lângă latura de performanţă, clubul Cotnari-Scorpions permite pasionaţilor de kick boxing să practice această disciplină şi la nivel de amatori, în cadrul unor antrenamente conduse chiar de maestrul Mihai Constantin. Sala de antrenamente a clubului se află în Metalurgie, pe bulevardul Chimiei, la ultimul etaj al halei de la Electra.


În aceeaşi sală se pregătesc zilnic şi campionii Cătălin Moroşanu şi Sebastian Ciobanu, care nu se feresc să ofere indicaţii celor care participă la antrenamentele conduse de Mihai Constantin de la ora 19.00. „Oricine este binevenit la sală. Pentru a populariza această disciplină am cel mai ieftin abonament din Europa, respectiv 50 de lei pe lună. De asemenea, fetele care vor să practice kick boxing pot face antrenamente la noi pe gratis“, precizează Mihai Constantin.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite