Iaşi. Tumoră de şase centimetri, extrasă de medici din creierul unei paciente de 60 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O tumoră de şase centimetri a fost extrasă din creierul unei paciente, în urma unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi FOTO NEWS.RO.
O tumoră de şase centimetri a fost extrasă din creierul unei paciente, în urma unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi FOTO NEWS.RO.

O tumoră de şase centimetri a fost extrasă din creierul unei paciente, în urma unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Medicii ieşeni au afirmat că operaţia a fost una laborioasă, pacienta ajungând iniţial în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

"Meningioamele sunt cele mai frecvente tumori ale sistemului nervos central. Sunt tumori care în proporţie de 90 la sută din cazuri sunt benigne, cu o creştere foarte lentă, ajungând la dimensiuni foarte mari până a fi diagnosticate. Tumora pacientei de 60 de ani a fost una impresionantă atât prin mărime, cât şi prin poziţia ei, lucru provocator pentru întreaga echipă medicală. Aceasta a crescut într-o zonă a creierului ce determină personalitatea, fiind şi tangentă a nervilor optici, glandei hipofize şi arterelor carotide ce hrănesc creierul“, a declarat, duminică seară, medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Medicii au susţinut că intervenţia chirurgicală a fost una fără complicaţii.

"Săptămânal operăm tumori voluminoase care, datorită heterogenicităţii, niciuna nu este identică cu alta. Cu ajutorul tehnologiei prezente în spital, în acest moment avem posibilitatea de a trata astfel de leziuni impresionante fără consecinţe majore asupra pacienţilor”, a mai spus medicul Lucian Eva.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite