Iaşi: Unul dintre membrii „reţelei Filantropica” a fost pus în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia Elleneş a ieşit din închisoare după mai bine de un an. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru înşelăciune, fals şi uz de fals şi spălare de bani.

Curtea de Apel a decis să îi înlocuiască lui Horia Elleneş măsura de arest preventiv cu obligarea de a nu părăsi ţara.Magistraţii  au respins recursul DIICOT şi au menţinut decizia colegilor lor de la Tribunal.

Potrivit procurorilor, Horia Elleneş făcea parte dintr-o reţea care racola oameni ai străzii, ca în celebrul film "Filantropica", şi îi transforma în administratori de firme prin care se rulau bani „negri".

 Pentru ca societăţile să fie cât mai credibile, reţeaua a investit bani în amenajarea birourilor şi depozitelor. Apoi membrii grupării cumpărau marfă de la diferite firme şi plăteau cu cecuri în alb. Ulterior vindeau produsele cumpărate. Astfel, membrii grupării ar fi reuşit să tragăepe de două milioane de lei.

Citiţi şi:

VIDEO Cerşetori folosiţi la spălat bani

Iaşi: „Reţeaua Filantropica" a tras ţepe de două milioane de lei

Liderul reţelei ar fi fost  Dan Riscu (38 de ani), din Năvodari, iar printre locotenenţii săi se numărau Constantin Ştefan (50 de ani), din Focşani, Alexandra Piţ (39 de ani), din Arad, Dan Elleneş, Constantin Ştefan şi Vasile Hrib. Aceştia au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT la începutul anului 2010 pentru înşelăciune, fals şi uz de fals şi spălare de bani. Pentru alte şapte persoane procurorii au disjuns cauza.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite