Ieşenii, buni de plată pentru o maşină avariată într-o groapă de pe o stradă din municipiu. Cum s-a ajuns aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: arhiva ştiri.md
FOTO: arhiva ştiri.md

O groapă lăsată nesemnalizată a trimis o maşină în service, iar acum, Primăria va plăti din bugetul public daunele, după cum au stabilit judecătorii.

În urmă cu aproape cinci ani, un ieşean care se deplasa dinspre Penitenciar spre Palatul Garnizoanei, pe strada Dr. Vicol a intrat cu maşina într-o groapă, iar apoi a fost proiectat într-o bordură, avariindu-şi şi janta. 

Autoturismul avea asigurare CASCO, iar firma de asigurări a achitat suma de 8.718,71 lei reprezentând costul reparaţiilor, după care a început să caute vinovaţii. Compania a reproşat atât starea drumului, cât şi faptul că groapa nu era semnalizată, iar vinovată a fost găsită Primăria Iaşi. 

În apărare, reprezentanţii Primăriei au afirmat că înscrisurile depuse de reclamantă la dosar au fost întocmite doar pe baza declaraţiilor lui S.M., neexistând certitudinea că accidentul s-a petrecut în maniera descrisă şi, totodată, existând posibilitatea ca însuşi şoferul să fi fost vinovat de avarierea maşinii, scrie presa locală.

Argumentele Primăriei au fost respinse de către magistraţi. "Instanţa consideră că nu este rezonabilă ipoteza în care avarierea autoturismului s-a produs în alte circumstanţe, iar conducătorul auto a imaginat această situaţie de fapt pentru a justifica avaria şi pentru a obţine despăgubirea de la asigurător. Este greu, dacă nu imposibil, pentru o persoană să identifice un obstacol care să corespundă avariilor suferite de autoturism, astfel încât acestea să fie apte să producă avariile produse", au spus judecătorii.

Astfel, Primăria urmează să îşi recupereze banii de la SC Citadin SA, companie proprie a municipalităţii, finanţată de la bugetul public. Sentinţa nu este definitivă. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Poliţiştii-torţionari de la Secţia 16, filmaţi în timp ce strâng de gât un bărbat în timpul unui interogatoriu, în 2018 - VIDEO

Sejur de şapte zile în Mamaia, de trei ori mai scump faţă de unul la Miami. „Prima dată am crezut că am nevoie de ochelari” 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite