Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Instigare la ură a unui influent preot ortodox, după scandalul anti-gay de la Cluj: „Cum să permiţi pentru 20 de descreieraţi miting în inima Ardealului?“

100
3 Jul 2017 17:11:33
Autor: Ionuţ Benea
Predicile preotului Calistrat au devenit celebre pe Internet FOTO Captura YouTube
Predicile preotului Calistrat au devenit celebre pe Internet FOTO Captura YouTube

Preotul ieşean Calistrat susţine, într-o predică filmată ce a devenit virală pe Internet, că cetăţenii din Cluj care nu susţin comunitatea gay ar fi trebuit să iasă în stradă în număr mare atunci când au văzut că “20 de descreieraţi” au organizat un miting pro-LGBT.

Predica preotului ieşean a fost vizualizată de peste 60.000 de ori până la ora redactării acestei ştiri şi conţine o serie de afirmaţii care ar putea fi considerate discriminatorii. Astfel, părintele Calistrat Chifan, care slujeşte la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi, spune în filmul său făcut public că homosexualii „ar trebui să stea în banca lor”, deoarece sunt oameni „stricaţi” care nu ar trebui să hotărască pentru cei „sănătoşi”. Preotul Calistrat a devenit celebru în România de câţiva ani, prin predicile-video postate pe pagina personală de Facebook, care este urmărită de aproape 250.000 de oameni.

„Dacă între noi mai există oameni, (...) atunci nu vom mai vedea circ ieftin. Nu vom mai vedea rugăminţi de luni şi ani de zile pentru clarificarea unei simple legi morale că familia, constituţional, înseamnă un bărbat şi o femeie. Că homosexualii, care sunt 1% sau sub 1% într-o ţară, trebuie să stea în banca lor, nu să facă legi în guvern şi să hotărască ei soarta celor mulţi şi sănătoşi la minte”, a spus Calistrat.

Această afirmaţie a fost un preambul a unei critici foarte dure pe care preotul ieşean a făcut-o locuitorilor din Cluj. Referindu-se la mitingul pro-gay de zilele trecute, Calistrat i-a criticat pe ardeleni că nu au ieşit în piaţă, în loc să stea să se uite de la balcon.

„Dar unde îi fruncea Ardealului şi unde e demnitatea ardelenească ca într-un oraş ca Clujul să permiţi pentru 20 de semnături, la 20 de descreieraţi, să se facă o paradă gay în mijlocul Ardealului românesc unde au fost atâţia martiri, au fost atâtea vărsări de sânge. A fost atâta hortysm, a fost atâta prigoană austro-ungară, uniaţie, greco-catolici, habsburgii. Şi voi staţi în blocuri şi vă uitaţi la televizor să vedeţi cine a ieşit la miting în loc ca Piaţa Avram Iancu să fie 20-30.000 de oameni care să spună guvernului: «băieţi, ţara asta i-o ţară de oameni normali!». E cea mai mare ruşine. Nici să nu mai spui cuiva că eşti ardelean, că te faci de râs”, spune preotul în videoclipul care a devenit viral pe Internet.

Mai jos, transcriptul integral al predicii publicate pe Facebook

Dacă între noi mai există oameni, pentru că dacă mai există oameni atunci nu vom mai vedea circ ieftin. Nu vom mai vedea rugăminţi de luni şi ani de zile pentru clarificarea unei simple legi morale că familia, constituţional, înseamnă un bărbat şi o femeie.  Că homosexualii, care sunt 1% sau sub 1% într-o ţară, trebuie să stea în banca lor nu să facă legi în guvern şi să hotărască ei soarta celor mulţi şi sănătoşi la minte. Că oamenii stricaţi nu pot să îi strice pe cei buni, dar nici cei buni să nu stea cu mâinile în sân. Am văzut ieri un lucru nu întristător. Ruşinos! Se spune că noi moldovenii vorbim mult şi suntem oameni slabi. Se spune că suntem beţivi şi facem mulţi copii. O fi şi asta adevărat, nu contrazic. Dar unde îi fruncea Ardealului şi unde e demnitatea ardelenească ca într-un oraş ca Clujul să permiţi pentru 20 de semnături la 20 de descreieraţi să se facă o paradă gay în mijlocul Ardealului românesc, unde au fost atâţia martiri, au fost atâtea vărsări de sânge, a fost atâta hortism, a fost atâta prigoană austro-ungară, uniaţie, greco-catolici, habsburgii. Şi voi staţi în blocuri şi vă uitaţi la televizor să vedeţi cine a ieşit la miting în loc Piaţa Avram Iancu să aibe 20-30.000 de oameni care să spună guvernului: «băieţi, ţara asta i-o ţară de oameni normali!». E cea mai mare ruşine. Nici să nu mai spui cuiva că eşti ardelean, că te faci de râs. Degeaba mai cânţi «noi suntem români, pe veci stăpâni». Noi suntem cei mai mari mămăligari şi cei mai mari oameni slabi de pe planetă care am ajuns de râsul curcilor în propria noastră ţară ortodoxă. N-avem statutul de om. Demnitatea umană dinn noi este 0. Nu pot doi-trei tineri  cu dreapta lor sau cum se cheamă mişcarea aia să facă o lege în ţară. Legea o face statul. Dar statul face lege la cerinţa poporului. Asta înseamnă democraţie: conducere prin voinţa poporului. Poporul decide şi votează, Guvernul aplică şi pune legea în practică. Nu miting, nu scandaluri, nu bătăi. Până aici este voie, de aici nu este voie. Oameni în izmene cu baioneta în mână, la Mărăşeşti au putut spune «pe aici nu se trece!» şi oameni cu legile în mână, oameni serioşi, buşiţi de carte, ticsiţi de carte, plini de diplome şi valori intelectuale egale cu zero, care nu valorează nimic – mari academicieni ai Academiei Români, mari miniştri ai Parlamentului, mari senatori, nu sunt în stare să spună o dată, domnule, noi nu suntem animale. Suntem oameni. Cine vrea statutul de animal – repet şi am mai spus-o, mergeţi la grădina zoologică. Deci trebuie să demonstrăm că în noi a rămas cuvântul «om»”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Stroescu Tit Emilian
3.07.2017, 17:23:37

Preotii nu sunt oameni normali, bre preotule! Tu chiar esti defect! Cum poti sa crezi ca singurul dumnezeu adevarat e dumnezeul tarii in care te nasti? Daca te nasteai in Bhutan erai adept al Cultului Falusului si ne explicai acxum ca la falus te rogi nu il folosesti in relatii homosexuale? Eu zic sa verifici daca nu cumva dumne-zeul adevarat este Scufitza Rosie!

-1 (53 voturi)
Manole Scarlat
3.07.2017, 17:24:40

Paradele gay ar trebui interzise pe întreg teritoriul României. PS. Eu nu văd nici o instigare la ură în predica preotului Calistrat Chifan, de unde aţi mai scos-o şi pe asta ?

+1 (57 voturi)
Stroescu Tit Emilian
3.07.2017, 17:30:03

Bai popa Calistrat am un loc pentru tine la Gradina Zoologica din Baneasa....acolo o sa ajungeti toti cand enoriasii isi vor da seama ca voi nu intermediati nimic! Religia ucide, bre! Dumne-zeu este o himera iar biserica este cea mai veche escrocherie! Biserica de fapt este o continuare a templelor ''pagane'', de atunci sau poate din vremea cand oamenii traiau in pesteri au aparut.....preotii....shamanii si alti vanzatori de iluzii.

-1 (37 voturi)
Taunul 77
3.07.2017, 17:37:41

Dar despre episcopul Pornelush de la Hush, ce părere are popa Calistrat?

+4 (20 voturi)
Sorin Barbul
3.07.2017, 17:41:38

Nu am considerat niciodată marșurile/mitingurile pro-LGBT ca fiind o manifestare normală (cum spuneam, când ai lepră nu ți-o exhibi în stradă și nu te lauzi cu ea!). Dar nici contramanifestația sau asemenea atitudini ale Bisericii ortodoxe nu sunt cu nimic mai justificabile, ele fiind de un penibil desăvârșit, amintindu-ne de Evul Mediu.

+7 (23 voturi)

Vezi toate comentariile (100)