UPDATE VIDEO Intervenţii masive în judeţul Iaşi. Ambulanţă blocată în drum spre un bătrân care a murit; om al străzii găsit mort într-o scară de bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţie Primăria Iaşi FOTO Primăria Iaşi
Intervenţie Primăria Iaşi FOTO Primăria Iaşi

În urma căderilor masive de zăpadă din ultimele ore, pe toate arterele din judeţ se circulă în condiţii de iarnă. Prioritare au fost drumurile judeţene asfaltate.

UPDATE 14.00 În cursul după-amiezii de joi, 18 ianuarie, oficialii Consiliului Judeţean au transmis o nouă informare cu privire la tronsoanele blocate. Maşinile de deszăpezire pot fi urmărite în timp real.

UPDATE 13.00 Cei care nu curăţă căile de acces din jurul proprietăţii lor riscă amenzi de până la 370 de lei, au anunţat oficialii Poliţiei Locale Iaşi.

UPDATE 10.13 În judeţ sunt 19 şcoli cu activitatea suspendată o zi, iar 570 de persoane nu au curent electric, potrivit prefectului Marian Şerbescu.

Totodată, în comuna Ţuţora s-a constatat un deces al unei persoane de 88 de ani. Potrivit oficialilor de la nivel central Ambulanţa nu a putut ajunge până în satul Chipereşti, iar primarul a intervenit cu maşina în zonă pentru a prelua pacientul. 

„Solicitarea la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi s-a înregistrat la ora 06.38, pentru un pacient în vârstă de 88 de ani cu sincopă, cu afecţiuni cardiace cunoscute. Echipajul cu asistent de la SAJ a ajuns la ora 07.10 la intrarea în localitatea Chipereşti, dar de acolo nu a mai putut înainta. Până la casa pacientului mai erau în jur de doi kilometri. S-a cerut ajutorul autorităţilor cu sprijinul cărora la ora 08.30 s-a ajuns la pacient. Din păcate, bărbatul era decedat”, a precizat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.


* Sursa Video Guvern

 

UPDATE 10.00 Pe Aeroportul Iaşi au fost înregistrate probleme din cauza vremii. Curse programate dimineaţă au avut întârzieri chiar şi de două ore jumătate, iar numeroşi pasageri s-au arătat iritaţi -FOTO UPDATE

UPDATE 09.50 Un om al străzii din municipiul Iaşi a fost găsit mort într-o scară de bloc din cartierul Podul de Piatra. Potrivit medicilor, bărbatul nu suferea de hipotermie, ci prezenta o hemoragie.

UPDATE 09.40. O şenilată a intervenit în localitatea Avântu din judeţul Iaşi pentru a prelua o femeie cu hemoragie la care, din cauza drumului inaccesibil, Ambulanţa nu a putut ajunge. Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, femeia a fost preluată şi la ora redactării acestei informaţii era în drum spre spital.

„Apelul prin 112 s-a înregistrat în jurul orei 04.00 pentru o pacientă cu hemoragie digestivă superioară. La locul solicitării a intervenit un echipaj medical cu asistent medical. Ambulanţa a mers până la intrarea în localitatea Româneşti, comuna de care aparţine satul Avântu de unde am primit solicitarea. Până la locuinţa pacientei pentru care s-a făcut solicitarea mai erau câţiva kilometri. Ambulanţa a rămas blocată la intrarea în Româneşti, situaţie în care s-a cerut ajutor de la ISU. Astfel, s-a intervenit cu o şenilată care a preluat asistenta noastră până la locuinţa pacientei. În timpul în care ambulanţa noastră nu a putut interveni s-a ţinut legătura în permanenţă cu fiica bolnavei care ne-a transmis că este stabilă. Ulterior, pacienta a fost transportată în UPU de la Spitalul «Sf. Spiridon»”, a arătat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi. 

Ştirea iniţială: Drumarii din Iaşi au avut o făcut noapte albă, după ce autorităţile au fost alertate de vreme severă. Atât pe drumurile naţionale, judeţene, cât şi cele din municipiu s-a intervenit constant cu toate utilajele. „Pe drumurile judeţene se circulă în condiţii de iarnă. Sunt porţiuni unde se mai pot bloca tronsoanelor din cauza vântului, dar deocamdată nu au fost semnalate blocaje majore“, au anunţat cei de la dispeceratul drumurilor judeţene. Oficialii de la drumuri susţin că s-a intervenit cu toate utilajele, inclusiv cu cele la cerere.


*Intervenţie pe Şoseaua Iaşi-Voineşti VIDEO Meteo Moldova


Pe drumurile judeţene intervin 36 de utilaje de deszăpezire, 18 sărăriţe, şase autogredere, şase autofreze şi şase încărcătoare frontale. „În judeţ funcţionează trei baze de deszăpezire în: Iaşi, Târgu Frumos şi Paşcani şi trei puncte de sprijin în comunele: Ţibăneşti, Răducăneni şi Vlădeni“, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi. Şi cei de la drumuri naţionale au anunţat dimineaţă că pe toate tronsoanele se circulă, dar în condiţii de iarnă.

La nivelul municipiului, de asemenea s-a intervenit masiv. Aseară, „echipele Citadin SA au acţionat cu 32 de utilaje speciale, care au intervenit pe 11 trasee, acoperind toate arterele importante din oraş şi insistând în special pe zonele înalte şi de pantă (Copou, Bucium, Iaşi – Voineşti – Calea Galăţii, Tătăraşi – Aeroport şi Moara de Vânt), şi au utilizat 168 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, 4 tone de material antiderapant preparat şi 12 tone de clorură de calciu“.

*Imagini surprinse în Iaşi miercuri, 17 ianuarie Sursa VIDEO Live#Iasi

Mesajul Primăriei postat pe pagina de socializare a stârnit nemulţumirea unora dintre ieşeni, care au reclamat intervenţii doar la „bulevard“.

Refugii de tramvai din Iaşi FOTO Radio Hit Iaşi

„Este bine că municipalitatea a dat ordin să fie curăţate arterele principale... Dar printre blocuri, în diverse cartiere, zăpada este la nivelul farurilor. Domn primar, noi nu putem teleporta masinile «la bulivard»“. Totodată, a fost reclamată şi situaţia de la ieşirea din oraş spre Mirsolava. „La ora 22 carosabil alb şi alunecos. Cred că se putea mai bine. Panta dinspre Miroslava spre Galata nu era dată cu nimic antiderapant. Spre semafor ne-am întâlnit cu o maşină care împraştia material. Pe Păcurari nu statea treaba mai bine, am văzut 2 utilaje, dar se circulă greu şi carosabilul era alunecos (un pic zapada era mai bine măturată)“, au mai comentat ieşenii. 

* FOTO Refugiu de tramvai plin de zăpada dată de pe carosabil - Sursa foto Radio Hit Iaşi 

Primarul Mihai Chirica a declarat joi dimineaţă, la Radio Hit, că „vom intra în cartiere, străzile secundare, scuturat arbori. Am avut câteva ruperi de arbori, dar fără pagube însemnate. Trotuarele vor fi prioritatea în următoarele ore“.


* Trafic în zona Nicolina FOTO Facebook  Atenţie Poliţia Iaşi

Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail: politialocalais@yahoo.com.

Dacă plecaţi la drum, puteţi suna la următoarele numere de telefon:
- pentru probleme pe drumurile naţionale: 0232.213.168 (Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi) sau 0232.219.241 (Secţia Drumuri Naţionale Iaşi)
- pentru probleme pe drumurile judeţene: 0232.255.961 (Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor)
- pentru probleme pe străzile din municipiul Iaşi: 0232.236.000

Codul portocaliu va rămâne în vigoare până joi, la ora 17.00.
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite