INTERVIU Daniel Murariu, chirurg plastician român care profesează în SUA: „Dacă aş fi rămas în România, nu ştiu dacă aş fi făcut medicina“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Daniel Murariu, născut în România, dar educat în SUA, povesteşte ce l-a determinat să iniţieze proiecte caritabile prin care oferă intervenţii chirurgicale de reconstrucţie pacienţilor cu malformaţii craniofaciale.

Doctorul Daniel Murariu (34 de ani) este din Iaşi, dar a plecat din clasa a VII-a în Statele Unite ale Americii unde trăieşte şi profesează şi în prezent, mai exact la Universitatea din Virginia, universitate la care urmează o supraspecializare în chirurgie plastică. Legăturile sale cu România sunt, însă, permanente. Astfel, în 2006 a iniţiat Fundaţia „Daniel Murariu“, prin intermediul căreia acordă burse de studiu tinerilor de la ţară fără posibilităţi materiale. De asemenea, unul dintre proiectele  ample în care este implicat în prezent vizează crearea la Iaşi a primului centru craniofacial din Europa de Est, la iniţiativa medicilor din Iaşi şi din SUA. Până atunci, a organizat un proiect pe trei ani la Institutul Regional de Oncologie prin care mai mulţi copii români cu malformaţii craniofaciale vor fi operaţi pro bono de echipe mixte de medici români şi americani. Doctorul Daniel Murariu îşi ocupă timpul atât cu medicina, cu voluntariatul şi misiunile medicale, cât şi cu celelalte pasiuni ale sale, pianul, pe care l-a studiat în clasele primare, istoria antică, echitaţia şi apicultura.

„Weekend Adevărul“: De ce militaţi pentru înfiinţarea la Iaşi a primului centru de chirurgie craniofacială din Europa de Est?

Dr. Daniel Murariu: Ideea mi-a venit pe când făceam deplasări cu echipa de la Tulane (n.r. – Universitatea Tulane din SUA, unde a studiat medicina dr. Murariu) în România pentru a lucra cu medicii specialişti de aici. Împreună cu medicii de familie din satele româneşti mergeam şi făceam consultaţii. Atunci am întâlnit mai multe persoane din conducerea Universitaţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, inclusiv pe medicul plastician Dragoş Pieptu. Cu dânsul am discutat multe dintre neajunsurile chirurgiei plastice din România. Şi aşa am ajuns la concluzia că trebuie înfiinţat un astfel de centru. Malformaţiile craniofaciale sunt mai rare, e drept, dar la o populaţie de 20 de milioane este nevoie de unul sau chiar mai multe centre de chirurgie craniofacială. Mai ales într-o ţară membră a Uniunii Europene cum este România. Şi atunci ne-am gândit să facem o misiune chirurgicală Rotaplast (n.r. – organizaţie umanitară non-profit care oferă operaţii de reconstrucţie gratuite copiilor şi adulţilor care au nevoie, din ţări în curs de dezvoltare) pentru a opera pacienţi care sunt în baza de date a spitalelor, ca un prim pas.

OPERAŢII PENTRU „BUZĂ DE IEPURE“

Ce presupune acest proiect?

Pacienţii cu malformaţii craniofaciale (n.r. – dintre care cele mai cunoscute sunt „buză de iepure“ şi „gură de lup“) pentru care se doreşte înfiinţarea centrului sunt pacienţi care au nevoie de mai mulţi specialişti. Nu pot fi trataţi doar de un chirurg plastic, ci e nevoie şi de ortodonţi, ortopezi, orelişti, oftalmologi, neurochirurgi, în funcţie de problema pe care o au. Şi atunci trebuie aplicat sistemul de echipă. Şi exact asta oferă centrele de acest gen, comune în Statele Unite ale Americii. Un pacient vine la un astfel de centru şi într-un cabinet se întâlneşte cu chirurgul plastician, în al doilea cu logopedul, în al treilea cu ortodontul sau cu ortopedul, în al patrulea cu neurochirurgul. Şi tot aşa. Dar, dacă nu ai un astfel de centru, adică în situaţia actuală din România, mergi la specialişti diferiţi, în spitale diferite, trebuie să-l cauţi pe fiecare dintre aceşti specialişti. O persoană cu probleme craniofaciale poate avea şi douăsprezece operaţii pe parcursul vieţii, la anumite intervale de timp. Nu se pot face în orice moment.

Cum au fost selectaţi pacienţii operaţi în această primăvară la Iaşi?

Ei au fost aleşi din bazele de date ale spitalelor din Moldova. Unii sunt pacienţi care au fost operaţi prima dată acum 15-20 de ani. Şi, deşi ar fi trebuit să mai beneficieze de operaţii la un anumit interval de timp, neavând un centru specializat în care să meargă, au rămas doar cu acea operaţie. Iar în cadrul întâlnirii cu ehipa din America, au fost supuşi şi la trei-patru intervenţii. În următorii trei ani, pe toată perioada grantului, vrem să formăm o echipă multidisciplinară care să se ocupe de ei. Şi aşteptăm ca şi statul român să găsească soluţii pentru crearea centrului. O idee ar fi să ni se ofere un spaţiu pentru o clinică în noul Spital Regional de Urgenţe care va fi construit la Iaşi.

REZIDENTUL AMERICAN, UN RĂSFĂŢAT

Pentru că, se ştie, pacientul trebuie pregătit înainte de operaţie, iar cei care asistă la operaţie trebuie să comunice foarte bine între ei, dumneavoastră cum vă alegeţi echipa când operaţi?

La spitalul unde sunt acum în America, asistentele şi cei care dau instrumentele necesare operaţiei, adică din echipa de scrub tech, sunt pe specializări. Cei cu care lucrez eu, pe partea de chirurgie plastică, sunt mereu aceiaşi, cunosc foarte bine această latură a chirurgiei, dar ştiu să facă şi alte lucruri, dacă sunt urgenţe şi este nevoie de personal şi în alte săli de operaţie. Ştiu ce vor medicii care operează, ce le place, ce nu le place. Ne cunoaştem foarte bine între noi. Anestezistul poate nu e mereu acelaşi, se mai schimbă. În România, în schimb, nu există scrub tech, rezidentul îi face treaba, e „chinuit“, mai mult observă operaţia decât participă efectiv la ea. Pe lângă rezidentul român, rezidentul american pare un răsfăţat.

Daniel Murariu

Doctorul Daniel Murariu în timpul unei operaţii

Apropo, aţi plecat la o vârstă fragedă din ţară. Cât de mari sunt diferenţele între cele două sisteme – cel american şi cel românesc?

Sunt diferenţe, şi bune, şi rele. Dacă aş fi rămas în România, nu ştiu dacă aş fi făcut medicina. Situaţia din spitale, atunci când am început eu educaţia, nu cred că m-ar fi determinat să fac medicina. Nu mă refer numai la lipsa acută de finanţare, ci şi la mentalitate. De multe ori, medicii sunt prezentaţi într-o lumină negativă, mai ales în presă. Într-un fel sunt respectaţi, dar, în acelaşi timp, sunt acuzaţi pentru tot ce nu merge în sistemul medical, li se reproşează că stau numai după şpagă. Sistemul medical din România este atât de prost finanţat, încât e de mirare că mai sunt oameni care lucreză în condiţiile astea. Din experienţa mea în Statele Unite ale Americii, meseria de medic este una foarte stresantă. Este greu de înţeles că, după ce stai atâtea ore în spital şi ai stresul că viaţa unor pacienţi depinde de tine, trebuie să te gândeşti la ce vei pune pe masă, la banii pentru chirie şi că nu îţi poti asigura un confort minim al vieţii. Eu cred că ar trebui să le crească salariile medicilor din România, nu pot fi abuzaţi în halul ăsta.

CÂTE UN PIAN PESTE TOT UNDE STĂ

Cum arată o zi obişnuită din viaţa doctorului Daniel Murariu?

De obicei, mă trezesc la ora 5 şi un sfert dimineaţa, la ora 6 şi un sfert încep activitatea la spital, unde stau până la ora 17.00-18.00, dacă nu sunt de gardă. Apoi vin acasă şi mai lucrez ori la proiectele de cercetare pe care le am, ori la proiectele din România. Sau mă relaxez, pur şi simplu, mă ocup şi de hobby-uri. Mai nou, am descoperit că îmi place apicultura. Locuiesc undeva în afara oraşului, la casă, am trei hectare de pământ şi m-am gândit să încerc. Probabil mă influenţează şi experienţele din copilărie, bunicii aveau stupi de albine. De asemenea, îmi place să cânt la pian, am pian acasă în Virginia, am şi la părinţi în Chicago, am şi la Iaşi, peste tot pe unde stau mai mult sau mai puţin am câte unul. 

BURSE DE STUDIU PENTRU COPIII ROMÂNI DE LA ŢARĂ

Cum păstraţi legătura cu ţara natală, în ce proiecte sunteţi implicat în România?

Am Fundaţia „Daniel Murariu“, pentru a ajuta cu burse de studiu copiii de la ţară, să poată să îşi continue studiile la Iaşi, dar de ea se ocupă şi voluntarii, nu numai eu. Mama mea îi găseşte  pe cei care vor primi bursele, apoi îi selectează, în funcţie de conţinutul dosarului. Aceşti bursieri aleşi fac, la rândul lor, muncă de voluntariat, în încercarea de a-şi cultiva spiritul civic. Până în prezent, am implementat 4 proiecte în România, cu sprijinul Clubului Rotary. Unul dintre proiecte a vizat Clinica TBC de la Spitalul de Boli Infecţioase care a fost dotat cu un autoturism Dacia Duster pentru a ajuta la monitorizarea şi tratarea bolnavilor TBC din satele ieşene. Apoi, s-a donat echipament pentru depistarea şi tratarea bolilor de inimă la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“, iar împreună cu Fundaţia Bethany, am ajutat mamele abuzate şi copii lor.

„Înainte de a face medicina, am studiat şi istoria antică“

Proiectele în care v-aţi implicat, inclusiv cel de la Iaşi, vorbesc de pasiunea dumneavoastră pentru chirurgia plastică. Dar, de ce aţi ales dintre toate specializările chirurgiei, pe cea plastică şi reconstructivă?

Mi-au plăcut fineţea tăieturii care se aplică în chirurgia plastică, detaliile şi rezultatele pe care le poţi obţine după, mai ales că poţi opera orice parte a corpului. Dar nu trebuie confundată chirurgia plastică cu cea estetică, cum se întâmplă des. În mare parte, un chirurg plastician face operaţii de reconstrucţie.

daniel murariu

Doctorul Daniel Murariu în vizită la Iaşi

Aveţi un mod deosebit de a vă pregăti pentru o operaţie?

Trebuie să ştiu exact ce operez, ce alternative sunt, ce tehnică chirurgicală poate fi aplicată pe acel caz. Discut cu pacienţii, mai ales cu cei emoţionaţi, înainte de operaţie, încerc să-i liniştesc, să-i încurajez că va fi totul bine. Operaţiile au un anumit protocol de la care nu deviez.

MUŞCHIULEŢUL ŞI TELEMEAUA

Pentru că v-aţi născut în România şi v-aţi maturizat în America, cum a fost trecerea de la copilăria în România la adolescenţa în Statele Unite ale Americii şi de la studiul pianului la studiul medicinei?

A fost un mic şoc, dar, când eşti copil, altfel priveşti lucrurile, te acomodezi mai repede. Mai cânt şi acum la pian, dar nu cred că, dacă aş fi continuat pe partea asta, aş fi reuşit să fac performanţă. Oricum, în America mi-am făcut repede prieteni, am început să joc baschet, fiind şi destul de înalt pentru asta. O parte din familie fugise acolo prin anii ’80 şi aşa am avut şi noi unde merge.

Când v-aţi dat seama că aţi vrea să fiţi medic?

În timpul liceului, o zi pe săptămână făceam cercetare, mergeam la o universitate din Chicago. Eu am ales să fac cercetare pe neuroştiinţe, am operat pe animale. Mi-a plăcut să operez şi de aceea, m-am înscris într-un program de voluntariat într-un spital. Dar, cum în America sistemul te obligă să faci şi o altă facultate, înainte de a face medicina, am studiat şi istoria antică.

V-aţi gândit vreodată să vă mutaţi din nou în România?

Nu. Poate doar când mă voi pensiona.

Dar, când vă gândiţi la România, ce vă lipseşte?

Muşchiuleţul şi telemeaua. Dar, acum mi-am găsit un magazin lângă Washington care are aceste produse. Bineînţeles, îmi mai lipsesc familia, prietenii, casa bunicilor, locurile retrase, liniştite din afara oraşului.

Ce credeţi că ar trebui să se întâmple pentru ca sistemul medical din România să se schimbe?

Ar trebui, în primul rând, finanţat corespunzător. Proporţia din PIB  pentru sănătate în Statele Unite este undeva la 17%, media europeană e de 6-7%, iar în România e de 4%. Nu se poate face medicină la nivel înalt cu o astfel de sumă. Nu poţi avea un sistem medical performant, când îţi pleacă o treime din medici. 

CV: Premiat de statul Hawaii

Numele: Daniel Murariu

Data şi locul naşterii: 6 mai 1980, Iaşi

Starea civilă: necăsătorit

Studiile şi cariera:

  • A studiat în clasele I-IV la Liceul de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi
  • A studiat istoria antică la Tulane College din cadrul Tulane University, între 1999 şi 2003
  • A urmat cursurile Tulane University School of Public Health and Tropical Medicine, între 2003 şi 2008.
  • A făcut rezidenţiatul în chirurgie generală la Universitatea din Hawaii, între 2008 şi 2013.
  • S-a supraspecializat în chirurgie plastică la Virginia University.
  • În 2006, a înfiinţat Fundaţia „Daniel Murariu“.
  • A primit din partea statului Hawaii o Proclamaţie pentru acţiunile caritabile desfăşurate pe plan naţional şi internaţional.

Locuieşte în: Charlottesville, Virgina, SUA

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite