La ce trucuri apelează românii care sună la 112. Ambulanţe folosite pe post de taxi, pentru a ajunge la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Andrei Luca / Adevărul
FOTO: Andrei Luca / Adevărul

Medicii atrag atenţia asupra românilor care apelează la ambulanţă deşi nu au nevoie urgentă de astfel de servicii, ci doar vor să ajungă „regeşte” la spital, pentru probleme minore de sănătate.

Românii au început să apeleze la diverse trucuri prin care încearcă să ajungă mai rapid în spital sau să fie aduşi cu ambulanţa la unităţile medicale, chiar dacă nu au o urgenţă care să necesite transportul cu o astfel de autospecială. 

Coordonatorul Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi a atras atenţia de mai multe ori asupra unor astfel de cazuri, prin care românii mint la telefon, pentru a se folosi de serviciile Ambulanţei. 

„Medicul primar de urgenţă care coordona încerca să facă faţă, gestionând cât mai bine resursele, dând şi sfaturi medicale la telefon, cuplând solicitările, când un bărbat de 36 ani din Dolheşti a sunat de cel puţin două ori pentru că avea o măsea umflată de 5 zile. Spunea că îl doare capul iar medicul din dispecerat va fi responsabil de viaţa lui dacă nu-i trimite ambulanţa. 

La sugestiile făcute pentru alt tip de “taxi” a răspuns ca nu are nici maxi-taxi către Iaşi, nici vreo rudă care sa-l ducă cu maşina. Totuşi, ieşenii ar trebui să înţeleagă că ambulanţele nu sunt taxiuri sau alte mijloace de transport care să-i ducă la medic pentru o afecţiune care nu este urgenţă”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi.

Nu numai ieşenii apelează la astfel de trucuri, ci şi persoane din judeţele învecinate, care doresc să ajungă la spitalele din Iaşi. 

„Al doilea caz face parte dintr- o lungă serie care se repetă. O familie din Vaslui se decide să vină cu copilul cu febra la Spitalul Sfânta Maria Iaşi cu maşina proprie. Când au ajuns la intrarea în Iaşi au sunat la 112 şi au cerut ambulanţa, de teamă că nu vor fi primiţi în UPU la Spitalul de Copii, fiind din alt judeţ. Este doar un exemplu care se întâmplă frecvent. 

Şi la adulţi se întâmplă la fel. Vin cu familia, cu maşina, din alte judeţe şi la intrarea în Iaşi sună la 112 să-i aducă în UPU. Calea corectă este fie programarea la medicii din Iaşi şi respectarea circuitului pacienţilor programaţi, fie dacă este urgenţă adevarată mergi în UPU la spitalul judeţean din judeţul lor. Dacă se consideră necesar de către medicul de urgentă sau de altă specialitate, pot fi transferaţi cu ambulanţa la Iaşi”, a mai spus medicul Diana Cimpoeşu.

Vă recomandăm sâ citiţi şi: 

Comandantul rezistenţei ucrainene de la Azovstal refuză să se predea. Mesajul transmis din interiorul oţelăriei

Europa se pregăteşte de întreruperea totală a livrării de gaze ruseşti. Care sunt măsurile propuse

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite