Luna septembrie vine la Iaşi cu "Magia serii în sunet şi lumină", spectacol în aer liber organizat de Opera Naţională Română Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2015, spectacolul în aer liber "Magia serii în sunet şi lumină", organizat de Opera Naţională Română Iaşi, a ajuns la ediţia a V-a şi aduce noutăţi pentru ieşeni.

Pe 26 septembrie, de la ora 20.30, Opera Naţională Română Iaşi organizează a V-a ediţie a spectacolului în aer liber “Magia serii în sunet şi lumină”.

Ariile celebre din opere şi operete, valsurile şi temele din repertoriul universal trecute în program vor fi susţinute, pe scena amenajată în aer liber pe esplanada Teatrului Naţional din Iaşi, de soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale Române Iaşi sub bagheta dirijorului Traian Ichim. 

Ediţia din 2015, cea de a V-a a evenimentului, vine şi cu o noutate. Pe lângă momentele deja consacrate, organizarii propun şi prezenţa dansatorilor pe scena. Astfel,  trupa de balet a Operei Naţionale Române Iaşi va fi completa "magia" serii.

Noutatea acestui sezon este apariţia baletului care va fi în coregrafia celebrei balerine Ileana Iliescu. Baletul va fi vedeta acestui spectacol pentru că noi am primit telefoane de la publicul care ne-a spus că îşi doreşte să vadă baletul pe scenă. Persoane care ne-au felicitat pentru Gală. Este dificil să aduci baletul afară, deoarece trebuie să existe o anumită temperatură, podeaua să nu fie alunecoasă... dacă va ploua atunci spectacolul se va amâna. Iniţial trebuia să aibă loc pe 27 septembrie, iar Troienele pe 26, dar s-a suprapus cu un spectacol de la Teatru şi atunci am reprogramat, din respect pentru public“, a menţionat Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Iaşi.

Accesul la spectacolul organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi este liber.

Mai puteţi citi:

Opera iese în stradă. Stagiunea 2013-2014, deschisă cu un spectacol în centrul Iaşiului la care sunt aşteptaţi peste 7.000 de spectatori

Experimentul muzical Operfado la "Magia serii în sunet şi lumină". Şi în 2014 noua stagiune la Opera Naţională Română Iaşi se deschide cu un spectacol în aer liber

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite