Managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase, primul vaccinat la Iaşi. „Este important să purtăm, în continuare, mască"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania de vaccinare împotriva Covid-19 a început, ieri dimineaţă, şi la Iaşi, beneficiari fiind în jur de 50 de cadre medicale din oraş.

 Prima doză de vaccin a fost administrată managerului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, doctorul Florin Roşu, care a fost urmat de directorul medical al aceleiaşi unităţi sanitare, Liviu Prisecariu.

Doctorul Florin Roşu a precizat că se simte norocos că poate beneficia de vaccin atât de repede însă a subliniat că persoanele vaccinate vor căpăta imunitatea împotriva noului tip de coronavirus în momentul în care se va administra şi a doua doză de vaccin, adică peste două săptămâni. „De aceea este foarte important să purtăm, în continuare, mască şi să respectăm măsurile de prevenţie”, a spus Florin Roşu.

Acesta a mai arătat că este recomandat ca şi persoanele care au trecut prin boală să fie vaccinate.

Cât despre reticenţa populaţiei de a se vaccina, inclusiv cea a unor cadre medicale, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi a precizat că „pe măsură ce au apărut articole în revistele de specialitate, pe măsură ce am intrat în contact cu informaţii vizavi de vaccin, numărul colegilor doritori s-a mărit simţitor.”

La rândul său, doctorul Liviu Prisecaru a explicat că vaccinul împotriva Covid-19 se administrează în muşchi şi a explicat cum a fost când a fost înjectat: „Nici nu am simţit-o”. „Spaima este mai mare decât beneficiul, sper să devenim inteligenţi şi să evitam expunerea pentru ceilalţi”, a spus Prisecaru referitor la teama unor persoane de a se vaccina. 

Pe aceeaşi temă:  

Sex oral în plină stradă, filmat cu telefonul, la Iaşi. Tânărul a dat de necaz după ce cazul a ajuns la Parchet 

UPDATE Sex oral în Primărie, cu două minore. Un primar din Iaşi a dat 100 de lei unui proxenet care i-a adus la birou o copilă răpită de la şcoală

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite