Masa tradiţională a românilor în Ajunul Crăciunului, de o stricteţe acum pierdută. Bucatele de sec trebuiau sfinţite neapărat de către preot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tradiţii în jurul vetrei FOTO vatra.ro

În vechime, în seara de Ajun, în casele românilor intra preotul pentru a sfinţi bucatele. Focul din vatră era păzit, iar cenuşa scoasă dimineaţă ajungea într-un anume loc din grădină.

Rânduiala din comunităţile tradiţionale în Ajunul Crăciunului era foarte strictă. Etnograful Ovidiu Focşa, din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, a explicat pentru „Adevărul“ cum arăta masa din Ajunul Crăciunului. 

„Masa de sec din seara Ajunului trebuia sfinţită de către preot, neapărat. Fiind o comunitate mică, la sat, preotul ajungea în toate casele cu icoana. Înaintea preotului veneau copiii cu steaua, stelarii, sau cu colindiţe, acele beţe de alun, întâlnire mai mult în Ardeal, cu care atingeau pe toţi cei ai casei, animalele din gospodărie, dar şi alimentele. Turtele cu julfă făceau parte din masa de sărbătoare frumos gătită. Aici avem numai mâncare de post, bob sleit, grâu, sarmale de post. Totul trebuiau să fie de post în seara de Ajun. Cu turta de julfă erau serviţi colindătorii şi preotul“, a explicat specialistul. 

Pe lângă masa de post din Ajun, o altă „grijă“ a familiei era focul din sobă: „Masa din Ajun şi butucul care arde în vatră sunt foarte importante. Se spune că focul din vatră este întreţinut toată noaptea, iar în dimineaţa Crăciunului, cenuşa era aruncată în grădină, la pomi sau la vie, dar putea fi păstrată până în martie când începeau lucrările agricole“. 

În ceea ce priveşte bradul de Crăciun, etnograful ieşean susţine că acesta „este adus în Moldova mai târziu decât în Ardeal, acolo unde vine pe filieră săsească. Bradul este un obicei din zona apuseană, iar în Ardeal ajunge undeva pe la jumătatea secolului XIX. Prima dată pătrunde în casele păturii superioare, nobilime, boierime. S-a generalizat pentru că s-a asociat figurii idilice de Moş Crăciun. Se poate interpreta şi ca renaştere. Bradul fiind verde, în miez de iarnă, când toată vegetaţia este moartă, poate duce cu gândul la renaşterea naturii“. 

Chiar dacă nu era legat de sărbătorile de iarnă, în comunităţile rurale a existat cu mult înainte un cult pentru acest copac. „Bradul, ca atare, în cultura populară are conotaţii foarte complexe. Apare în riturile funebre la înmormântările tinerilor necăsătoriţi. Apare şi la nunţi, când mirele vine la casa miresei cu carul la care are bradul împodobit, pe care îl pune la poarta miresei. După aceea, este cea legendă care ţine de tăiatul bradului din pădure. În vechime, se făcea o spovedanie la brad. Nu tăiai pur şi simplu orice brad, îţi cereai iertare că îl iei de acolo“, a punctat   etnograful Ovidiu Focşa.

Citeşte şi:
FOTO Imagini inedite cu alaiurile de sărbători care au colindat pe străzile Iaşiului
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite