FOTO Măsuri dure împotriva chiriaşilor din casele insalubre care stau să se dărâme în Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul-şef al Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că toţi cei care stau cu chirie în locuinţe oferite de municipalitate şi care „sunt implicaţi în infracţiuni grave de violenţă, trafic de droguri sau trafic de persoane“ vor fi evacuaţi. În acest sens, în următoarea perioadă va fi aprobată o hotărâre de Consiliu Local.

În această săptămână, oficialii Primăriei Iaşi au făcut ample verificări în casele ce stau să se dărâme din apropiere de zona centrală. Acţiunea a venit în urma unor percheziţii şi reţinere de persoane într-un caz de trafic de droguri de mare risc.

Potrivit ofiialilor Primăriei, imobilele municipalităţii din zona de la intersecţia străzii Păcurari cu strada Şcoalei prezintă un risc iminent de autodemolare, punând în pericol atât siguranţa locatarilor, cât şi a pietonilor. Pentru că spaţiile sunt insalubre, primarul Mihai Chirica a dispus ca persoanelor care au acte de închiriere legale să li se ofere, în regim de urgenţă, alte spaţii de cazare care să ofere condiţii civilizate de trai. Ulterior, imobilele eliberate vor fi demolate de urgenţă, acestea neavând un regim protejat.

În cazul imobilelor care sunt proprietate privată, municipalitatea va contacta proprietarii şi va încerca să intre în posesia proprietăţilor, pentru a reuşi astfel să salubrizeze şi să resistematizeze întreaga zonă.

Totodată, primarul a anunţat câteva măsuri legate de modul de ocupare a locuinţelor sociale. „Până în luna mai, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, vom include în actele de închiriere a imobilelor noastre o clauză fermă care să prevadă rezilierea contractelor şi evacuarea imediată a chiriaşilor, dacă aceştia sunt implicaţi în infracţiuni grave de violenţă, trafic de droguri sau trafic de persoane. Nu vom mai tolera ca bunurile municipalităţii să fie exploatate în condiţii improprii, iar imobile din patrimoniul oraşului să ajungă locuri unde legea este călcată în picioare!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Citeşte şi:

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite