VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis, aplaudat când a declarat: „Iaşiul are nevoie de autostradă. Neglijarea infrastructurii trebuie să înceteze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis la Iaşi
Klaus Iohannis la Iaşi

Şeful statului, Klaus Iohannis, se află la Iaşi, la deschiderea anului universitar 2018-2019. Evenimentul are loc la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“.

UPDATE 13.00 De la ora 13.00, preşedintele asistă în Copou, în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, la ceremonia de deschidere a anului universitar organizată de Politehnica ieşeană şi la celebrarea împlinirii a 205 ani de la înfiinţarea primei clase de ingineri hotarnici cu predare în limba română.

UPDATE 12.20 După ce a participat la deschiderea anului universitar 2018-2019 a celor cinci universităţi ieşene, preşedintele Klaus Iohannis a pornit într-o plimbare prin centrul oraşului, pe pietonalul Ştefan cel Mare. Şeful statului a fost însoţit de primarul Mihai Chirica, prefectul Marian Şerbescu, şeful Consiliului Judeţean, Maricel Popa,rectorul UTI, Dan Caşcaval, dar şi de alte oficialităţi locale. În centrul oraşului, preşedintele a întâlnit mai mulţi elevi de şcoală primară. 

Klaus Iohannis alături de o clasă de elevi din Iaşi FOTO Florin Gheţău

Klaus Iohannis alături de o clasă de elevi din Iaşi FOTO Florin Gheţău

UPDATE 11.50 Discursul preşedintelui Klaus Iohannis a fost urmat de mesajele celorlalţi rectori ai universităţilor ieşene, dar şi al ministrului Educaţiei, Valentin Popa. Acesta din urmă şi-a anunţat demisia din funcţie, însă decizia nu a fost aprobată. 


* Sursa VIDEO TVR Iaşi  

UPDATE 11.30 Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat mediul academic ieşean pentru „unitatea de care dă dovadă în an centenar“. 

UPDATE 11.25 Klaus Iohannis:  „Dincolo de educaţie, pentru a-şi valorifica potenţialul, Iaşiul are nevoie de infrastructura care să-l transforme într-un important oraş european. O autostradă care să lege Moldova de restul ţării şi de o reţea pan-europeană este absolut necesară“. Preşedintele a fost aplaudat când a vorbit despre necesitatea autostrăzii: „Negrijarea infrastructurii deja existente trebuie să înceteze. Este inadmisibil ca distanţa Bucureşti- Iaşi să fie parcursă cu trenul în şase ore şi jumătate, semnificativ mai mult decât acum 20 de ani“. 

An universitar

UPDATE Ora 11.18  A început discursul preşedintelui: „Deschidem împreună un nou an universitar şi împărtăşim emoiţia acestui moment special. Iaşiul este unul dintre oraşele simbol al renaşterii naţiunii române. Aici a fost ales ca domnitor Al. I. Cuza, tot aici a fost capitala provizorie a României. Oraşul a rămas neocupat şi a permis României să transforme momente grele din timpul războiului în succesul Marii Uniri“. 

Preşedintele a mai vorbit despre „contribuţia oraşului în educaţia României“ şi despre nevoia de investiţii în cercetare. „Timpurile se schimbă şi, în mod normal, ar trebui să fim pregătiţi să le facem faţă. Din nefericire, realitatea ne demonstrează că nu suntem. Spre exemplu, în domeniul cercetării şi inovării se fac paşi înapoi prin modificări cu impact negativ pe termen lung asupra bunăstării“. Totodată, preşedintele a vorbit despre proiectul „România educată“. 

UPDATE Ora 11.11 Ceremonia a început cu discursul prof.dr.ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI. „Vreau să mulţumesc tuturor universităţilor ieşene că au acceptat să fim unite în această zi. Aici la Iaşi, acum 100 de ani, românii au creat un singur curent. Universităţile ieşene au înţeles că doar unite pot să meargă mai departe“, a transmis rectorul Universităţii Tehnice „Ghe. Asachi“. 

UPDATE Ora 10.50 Klaus Iohannis a ajuns în Teatrul Naţional din Iaşi. A fost primit de primarul Mihai Chirica, dar şi de rectorii celor cinci universităţi de stat din Iaşi. 

Ora 10.40 Rectorii celor cinci universităţi de stat din Iaşi iau parte pentru prima dată la un eveniment unic dedicat deschiderii unui nou an şcolar. 

La iniţiativa rectorului Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“, Dan Caşcaval, cele cinci universităţi de stat din Iaşi vor marca debutul de an universitar în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Evenimentul are loc la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, de la ora 11.00. 

Deschiderea anului universitar la Iaşi

Pe lângă evenimentul de la Teatrul Naţional, universităţile organizează şi ceremonii separate. Potrivit organizatorilor, de la ora 13.00, preşedintele va merge în Copou, în Aula „Carmen Sylva“ de la TUIASI, unde va asista la festivităţile Politehnicii ieşene care marchează împlinirea a 205 ani de la prima clasă de limbă română înfiinţată la Iaşi de Gheorghe Asachi în 1837.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ va avea o manifestare organizată în acest sens de la ora 14.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“, de la aceeaşi oră, şi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“ din Iaşi a anunţat un eveniment în Sala Eduard Caudella. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ va marca propria festivitatea de la 17.30, în Aula „George Emil Palade“ a universităţii. Cei de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi au început deja cursurile de două săptămâni.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite