Micii pianişti care fac cinste României peste tot în lume. Noi premii pentru copiii-minune de la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei dintre cei mai talentaţi adolescenţi din Iaşi, elevi al Colegiului de Artă „Octav Băncilă”, continuă să impresioneze la fiecare competiţie în care urcă pe scenă. Pianiştii Mario-Victor Lucaci, Sofia Sălăjan şi Alexandru Plăcintă, toţi elevi ai profesorului de pian Roxana Ota, au obţinut premii importante la Olimpiada Naţională de Interpretare Muzicala şi Studii Muzicale Teoretice. Cei trei au adus la Iaşi două premii I şi un premiu III.

Mario Lucaci şi Sofia Sălăjan, cei care au obţinut premiul I la olimpiadă, nu sunt la primele competiţii câştigate în acest an. Lucaci, de pildă, este deja la a treia reuşită din 2017, după ce a mai obţinut premiul I şi la competiţia ieşeană "Piano ArtIs" iar, ulterior, a câştigat Marele Premiu al concursului "Musica Mundi", Bucuresti. Trofeul a constat într-o pianina în valoare de 5.000 de euro şi, totodată, în acordarea titlului de „Perzina Artist”, Mario-Victor devenind, la doar 10 ani, imaginea acestui brand in Romania.

Week-endul trecut, Mario a impresionat şi la Roma, acolo unde a obţinut trofeul categoriei 10-13 ani de la Mozart International Competition.Sofia Sălăjan şi Alexandru Plăcintă, elevi în clasele a XI-a şi a IX-a sunt deja printre cei mai consacraţi pianişti din România, ei având colecţii impresionante de premii naţionale şi internaţionale.

„Pentru aceste rezultate e nevoie de multă muncă şi de colaborarea armonioasă a întregii echipe, adică elev, părinte şi profesor. Efortul constant, dăruirea totală şi dragostea pentru ceea ce faci sunt parte din ingredientele ce te pot conduce spre împlinirea unui vis”, ne-a declarat Roxana Ota, profesorul celor trei pianişti talentaţi.

O reprezentaţie frumoasă a avut în acest an şi Teodora Mincu, care s-a calificat la Olimpiada Zonală cu 100 de puncte şi premiul I. În anii precedenţi, aceasta a obţinut premiul I la competitiile "Piano ArtIs", "Simone Delbert Fevrier" Nisa, premiul al II-lea la "Irina Satchi" Râmnicu Vâlcea şi "George Georgescu" Tulcea.

Citeşte şi: 

INTERVIU Roxana Ota, doctor în muzică, formatoare de pianişti de geniu: „Când vorbim de performanţă, nu merge cu bombonele, ci cu muncă şi dăruire” 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite