Ministrul Afacerilor Interne, la spitalul în care a fost operat poliţistul atacat cu sabia: „Starea lui este critică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent la Iaşi, la spitalul în care poliţistul Dan Ciprian Sfichi a fost operat, ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a menţionat că victima este internată în stare critică.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a precizat că starea poliţistului sucevean Dan Ciprian Sfichi este critică. Prezent la Iaşi, la Spitalul de Neurochirurgie, acolo unde poliţistul a fost operat, ministrul a subliniat că victima rănită în timpul unei percheziţii efectuate la Rădăuţi este internată în stare critică. 

„Starea este critică, dar în acest moment este stabilizat de către medicii extraordinari pe care i-am cunoscut aici. Vreau sa ştiţi că în acest moment este internat în cel mai bun loc pentru el, unde să fie îngrijit. Este sub observaţi,e urmează să vedem evoluţia lui în funcţie de celelalte complicaţii. Noi ne dorim să nu fie, dar care ar putea să apară”, a declarat Carmen Dan.

În legătură cu speculaţiile potrivit cărora poliţistul nu ar fi avut echipament în moment intervenţiei, ministrul a precizat că serviciile de acţiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene beneficiază de echipament de ultimă generaţie.

„Vreau să ştiţi că această strustură specială de intervenţie beneficiază de echipament de ultima generatie. Este o licitaţie începută în 2015 care s-a concretizat prin punerea la dispoziţia acestei structuri, atât în 2016, cât şi în anul 2017, de echipament balistic şi de protecţie. Cum a fost posibil să fie prezent în misiune şi să nu aibă cască de protecţie la el, asta rămâne să vedem în cursul verificărilor care deja sunt demarate”, a punctat ministrul Carmen Dan. 

Marţi, 5 decembrie, un incident grav s-a petrecut în Rădăuţi, judeţul Suceava, acolo unde un poliţist a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziţii. Victima a fost transportată în stare deosebit de gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. 

Citeşte şi:

Un poliţist a ajuns în comă la spital după ce a fost lovit în cap cu o sabie de un traficant de droguri în timpul unei percheziţii 

UPDATE Agresorul poliţistului a fost arestat. Scandalul a pornit de la fratele taximetristului violat din Tulcea, care a parcat sfidător în locuri pentru pietoni

Poliţist omorât de un individ care l-a lovit de zeci de ori cu un cuţit. Agresorul a declarat că recunoaşte fapta, dar nu o regretă: „M-au închis pe nedrept”

Cine este criminalul care a omorât un poliţist la Suceava cu zeci de lovituri de cuţit. Ucigaşul n-a avut o problemă cu agentul-şef, ci cu uniforma de poliţist

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite