Moldova rămâne cea mai săracă regiune a ţării. Ce alte zone sunt printre cele mai slab dezvoltate din Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datele publicate joi de Eurostat arată că Regiunea de Nord-Est se află printre ultimele în ceea ce priveşte valoarea produsului intern brut. La graniţa de est a UE, valoarea PIB raportat la fiecare locuitor era, în 2015, de 4.900 de euro.

Regiunea de Nord-Est, din care fac parte judeţele Iaşi, Bacău, Suceava, Botoşani, Vaslui şi Neamţ, este una dintre cele 276 de regiuni a Uniunii Europene. Potrivit datelor publicate joi de Eurostat, Regiunea Nord-Est a României se situa în 2015 pe al cincilea loc de la coadă, raportat la PIB-ul pe cap de locuitor. Regiunea avea un PIB de 34% din media din UE, înregistrând un scor mai bun doar faţă de trei regiuni din Bulgaria şi una din Franţa.

În cifre absolute, PIB-ul Regiunii de Nord-Est din 2015 a ajuns la 15,8 miliarde de euro, valoarea per capita fiind de 4.900 de euro. De aproape patru ori mai puţin faţă de PIB-ul pe cap de locuitor din Regiunea Bucureşti-Ilfov, unde valoare era de 19.300 de euro. De altfel, această regiune este ea mai bine plasată în 2015, cu un PIB per capita de 136% comparativ cu media din UE. „Trebuie menţionat că unele valori ale PIB per capita pot fi influenţate de fluxurile de navetişti, care pot creşte productivitatea zonelor în care acestea sunt prezente“, se arată în raportul Eurostat.

image

Conform acestor date, 19 regiuni din UE au un PIB per capita mai mic decât media din UE, cinci din Bulgaria, câte patru din Ungaria şi Polonia, patru din România (Regiunea Nord-Est- 34%, Sud-Vest Oltenia- 40%, Sud-Muntenia- 47% şi Nord-Vest-50%), două din Grecia şi o regiune din Franţa. Practic, din cele opt regiuni de dezvoltare din România, jumătate au un PIB per capital egal sau mai mic de 50%.

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite