Ninsoarea face ravagii la Iaşi. Un microbuz şcolar a derapat într-un şanţ (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii circulă cu atenţie în condiţii de iarnă FOTO: Florin Chirica
Şoferii circulă cu atenţie în condiţii de iarnă FOTO: Florin Chirica

Zeci de utilaje de deszăpezire s-au pus în mişcare de marţi seara pentru a interveni pe drumurile din judeţ.

Vreme rece în toată Moldova

Pe sectoarele de drumuri judeţene, nu au fost semnalate blocaje şi maşini înzăpezite. Un microbuz care transporta copiii la şcoală a derapat în juderul orei 8.30 şi a căzut într-un şanţ în dreptul localităţii Bohotin.

„Am trimis de urgenţă o maşină pentru a scoate microbuzul din şanţ. În rest, am scos pe teren 13 utilaje pentru deszăpezire şi am împrăştiat cu sare şi nisip“, au spus reprezentanţii Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.

Muncitorii DJDP au intervenit cu prioritate pe drumurile judeţene Bohotin-Cozmeşti, Iaşi-Ţibăneşti-Dagâţa, Erbiceni-Belceşti-Coarnele Caprei şi Mădârjac.

La Aeroportul Internaţional Iaşi, cursele au decolat şi aterizat la timp, fără probleme.

image

Pe reţeaua de drumuri naţionale, sectoarele prioritare sunt pe DN 28 de la Castelul de Apă la Iaşi, pe DN 24 Sculeni-Iaşi, în zona municipiului Paşcani şi Târgu Frumos-Hârlău.

image

„N-au fost probleme, nici blocaje. Se circulă în condiţii de iarnă, pe un strat de zăpadă cu antiderapant de până la 1 centimetru. S-a intervenit de aseară, de la ora 19.00 de la prima fulguială şi până în prezent“, au spus reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri.

În municipiu, oficialii de la Citadin spun că au acoperit 90% din lucrările de deszăpezire şi că drumurile sunt curăţate complet. „Am intervenit pe toate arterele principale ale oraşului, cu 9 utilaje. Probleme nu au fost şi suntem în continuare în alertă“, a spus Marius Ionescu, şeful comandamentului de iarnă de la Citadin.

Circulaţie îngreunată din cauza ninsorii

Toate forţele s-au mobilizat pentru curăţarea oraşului de zăpadă

image

Citeşte şi:

A doua zi de zăpadă la Iaşi: drumarii speră să se oprească ninsoarea (GALERIE FOTO)

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite