UPDATE Eleva din Iaşi care a reclamat că a fost violată a inventat povestea pentru a-şi justifica lipsa fecioriei în faţa iubitului proaspăt întors din străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii ieşeni au primit astăzi, 7 iunie, o plângere din partea unei adolescente care susţine că ar fi fost fost violată într-o scară de bloc.

UPDATE, 0ra 19.00 În timpul audierilor, adolescenta care a reclamat violul a recunoscut în faţa anchetatorilor că a inventat povestea, au declarat surse din Poliţie pentru bzi.ro. Oamenii legii aveau suspiciuni în această privinţă pentru că "victima" i-a contactat la aproape două de la presupusa agresiune.

Adolescenta a recurs la acest gest pentru a-şi convinge iubitul să o ia de nevasta. Băiatul s-a întors recent că s-a întors din străinătate şi i-a promit să se va căsători cu ea însă numai dacă este virgină. Fata a minţit că a fost agresată sexual pentru a justifica iubitului că nu mai este fecioară.

____________________________________________________________________________

Ştire iniţială, bazată pe comunicatul Poliţiei:

Potrivit propriei declaraţii, fata a fost acostată în jurul orei 14.00 de un bărbat necunoscut, masiv, care a bruscat-o şi fortat-o să întreţină raporturi sexuale cu el într-o scară din Blocul A15, de pe strada Cerna, din cartierul Mircea cel Bătrân.

La aproape două ore de la comiterea presupusei fapte, adolescenta a sunat la 112 şi a anunţat Poliţia. Ea a declarat că în momentul în care a fost luată pe sus de agresor se întorcea de la şcoală.

“În data de 7 iunie 2013, ora 15:48, am fost sesizaţi prin Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenţă -112 cu privire la faptul că, în zona Mircea cel Bătrân din municipiul Iaşi, a avut loc o agresiune sexuala asupra unei minore de 16 ani. Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, ocazie cu care au demarat cercetările. Din reclamaţia persoanei, rezultă faptul că, în jurul orei 14:00, a fost acostata pe stradă de o persoană necunoscută şi, prin ameninţări, a obligat-o să intreţină relaţii sexuale într-o scară de bloc. Din primele verificări, nu s-au constatat urme de violenţă corporală. În cauză s-a întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, iar cercetările continuă în vederea stabilirii situaţiei de fapt, identificării autorului şi luării măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Politiei Judetean (IPJ) Iasi.

Poliţiştii ieşeni au împânzit zona în care s-ar fi produs violul pentru identificarea autorului.

Vom reveni cu amănunte

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite