O femeie care avea o tumoră vertebrală complexă merge din nou, la câteva zile după operaţie. Medicii i-au salvat viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi
FOTO Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi

Pacienta avea o tumoră vertebrală complexă, care îi afecta două coaste din zona plămânilor. Femeia în vârstă de 51 de ani a reuşit să meargă din nou la doar câteva zile după operaţie.

Medicii Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi i-au salvat viaţa unei paciente în vârstă de 51 de ani care avea o tumoră vertebrală complexă. Pacienta a fost operată cu succes şi a reuşit să meargă la câteva zile după intervenţie. 

Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Lucian Eva, a declarat că pacienta a ajuns la spital suferind de parapareză şi că în urma investigaţiilor medicii au descoperit existenţa unei tumori vertebrale complexe.

„Practic RMN-ul a evidenţiat o tumoră care eroda doi corpi vertebrali şi ştrangula măduva cu extindere spre două coaste de pe partea dreaptă a plămânilor. A fost nevoie să intervenim chirurgical pentru a salva viaţa pacientei, reuşind să obţinem o rezecţie maximală a tumorei”, a explicat dr. Lucian Eva, manager unităţii medicale din Iaşi. 

Potrivit acestuia, din echipa medicală a făcut parte şi un medic primar specializat în chirurgie toracică a Spitalului Clinic de Pneumofiziologie Iaşi, care a reuşit să-i scoată pacientei parţial două coaste.

Intervenţia chirurgicală a durat câteva ore şi a fost un real succes. Pacienta a reuşit la doar câteva zile de la operaţie să facă primii paşi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Germania recunoaşte că a comis un genocid în Namibia

Cum s-a modificat atitudinea românilor faţă de serurile anti-COVID, după condiţionarea relaxării în funcţie de rata de vaccinare - Sondaj IRES

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite