O fundaţie ieşeană dă în judecată Ministerul Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii Fundaţiei îşi cer drepturile în instanţă
Reprezentanţii Fundaţiei îşi cer drepturile în instanţă

Fundaţia „Alături de Voi” România a chemat în judecată Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale pentru două proiecte.

„Chemăm justiţia să se pronunţe cu privire la încălcarea prevederilor contractelor de finanţare prin nerespectarea termenului de 45 de zile de rambursare, de către AM POSDRU în cele doua situaţii, şi solicităm plata sumei de 2.301.939 lei şi a dobânzii la întârziere, ceea ce ar însemna cam 3 milioane de lei. Noi ca şi organizaţie am epuizat toate mijloacele amiabile de a solicita să se facă plăţile pentru cererile respective, la care există întârzieri remarcabile – un an la recuperarea TVA pe un proiect şi peste 6 luni la plata cererilor de rambursare pe alt proiect”, a declarat Angela Achiţei, preşedintele ADV România.

Fundaţia a făcut publice disfuncţiile în managerierea fondurilor europene şi a atenţionat asupra faptului că, aceşti bani, care trebuiau atraşi pentru dezvoltarea resurselor umane în România, se dovedesc a fi o capcană pentru beneficiari.

Din cei 88 de angajaţi la nivel naţional ai fundaţiei, 35 sunt persoane cu dizabilităţi care, prin derularea celor două proiecte, au reuşit să aibă o calificare şi să găsească un loc de muncă la unitatea protejata Util Deco.

”Menţionam că şi în situaţia în care ne-am confruntat continuu cu întârzieri foarte mari la rambursare, pe proiectul finalizat am depăşit toţi indicatorii asumaţi, iar pe cel de al doilea proiect, am ajuns deja la 95% rezultate atinse. Atenţionăm însă că lipsa lichidităţilor financiare poate avea efecte grave şi nu putem să aşteptăm la infinit promisiuni”, a precizat şi Mihaela Munteanu, directorul de dezvoltare şi comunicare al Fundaţiei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite