Miercuri, 10 aprilie, după-amiază, în Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” a fost văzută o femeie care arăta ca ministrul Sănătăţii. Vestea a ajuns repede la toate celelalte spitale din Iaşi, confuzia ţinând în alertă managerii şi personalul medical atât în cursul nopţii, dar şi astăzi.
„A fost vorba doar de o confuzie de persoane. A fost cineva în spital care semăna cu doamna ministru. Nu ştiu cine a văzut-o pe doamna iniţial, dar vestea s-a răspândit”, a precizat dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon”.
Deşi prezenţa ministrului a fost infirmată încă de aseară, starea de panică s-a păstrat. În cursul nopţii, pe mai multe grupuri de Facebook ale personalului medical ieşean, au circulat diferite informaţii legate de unde s-ar afla Sorina Pintea. Unii susţineau că aceasta a fost cu certitudine la Spitalul „Parhon”, alţii că este la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi că urmează să se îndrepte spre alte instituţii medicale, iar o parte că e în Botoşani sau Suceava.
Starea de agitaţie s-a prelungit şi peste zi, deşi conducătorii spitalelor au început totuşi să-şi revină. Reprezentanţii Spitalului „Parhon” au precizat că nu au fost vizitaţi peste noapte şi că nici nu au auzit că vor fi, cei ai Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi au precizat că „au existat doar zvonuri neoficiale”, iar conducerea Spitalului de Boli Infecţioase că „a fost cel mai probabil o exagerare”.
Contactată de Adevărul, ministrul Sorina Pintea a precizat că în noaptea de miercuri spre joi s-a aflat în spitalele din Tulcea şi că nu înţelege starea de panică a managerilor din spitalele ieşene.
„Am fost la Tulcea aseară, dar dacă se mobilizează oamenii din spitale este bine, sper să-i ţină pentru că voi veni şi la Iaşi. Eu nu înţeleg starea de panică, am fost în Călăraşi, am fost în Tulcea, dar toţi au fost foarte deschişi, au spus că într-adevăr, din momentul în care am început să verific şi au văzut cum fac un astfel de control, au început şi ei să fie mai atenţi la anumite aspecte. Dacă acesta este efectul este unul foarte bun. La Tulcea oamenii nu au fost deloc stresaţi pentru că ştiau că sunt în regulă într-un fel. Cu siguranţă voi schimba puţin modul în care voi face aceste controale şi nu mă refer la timpul zilei, ci la ceea ce voi verifica. Mă voi uita şi la alte aspecte”, a precizat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea le-a transmis celor din spitalele ieşene că judeţul se află pe lista ei şi că „Iaşul nu va scăpa”, aşa cum nu vor scăpa nici restul spitalelor din Moldova.
Citiţi şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
4 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
"zvonuri neoficiale” Ce ti-e si cu zvonurile astea! De obicei sunt oficiale dar iata ca Soros lanseaza si zvonuri neoficiale!
Ha, ha, ha ! De ce s-au speriat ?! Adevarul este ca seamana leit !
DACĂ staff-urile spitalelor din Iași ar fi fost compuse din PROFESIONIȘTI ONEȘTI , o vizită - chiar și inopinată - a ministrului Sănătății n-ar trebui să producă valuri . Dar atît staff-urile respective și chiar însăși "ministresa" Sorina Pintea NU prea au tangență cu MEDICINA , fiind NUMITE POLITIC pe criterii clientelare . Și atunci , cum să nu le între morcovul cu frunze cu tot cînd vine mahărul de partid de la Bucale ?
Caragea Virgil Chiar daca este numita politic,macar ea încearca sa faca ceva bun. Nu vad de ce un manager de spital trebuie sa fie neaparat medic.