Obiecte ciudate pe care medicii le-au scos din corpul pacienţilor: de la jucării de pluş la melci vii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO The Cut
FOTO The Cut

Curozitatea fiinţei umane i-a pus pe medicii de pretutindeni în faţa unor situaţii neaşteptate. Nu puţini sunt cei care au fost nevoiţi să îndepărteze obiecte ciudate din corpul pacienţilor, fără să poată să-şi explice cum sau de ce au ajuns acolo. Unele situaţii s-au întâmplat accidental, dar altele au avut la bază un interes nestăpânit al victimei, care ar fi putut avea un sfârşit tragic.

Un american în vârstă de 50 de ani a ajuns la urgenţe spunând că are o lumânare în rect, relatează The Cut.  Iniţial, medicii au crezut că bărbatul glumeşte, dar sub presiunea durerii, acesta a început să le descrie lumânarea. Obiectul s-a dovedit a fi de mare dimensiune, fiind aproape imposibil de crezut că introducerea acestuia în rect chiar a fost posibilă. Victima a fost, în cele din urmă, operată pentru a putea scăpa de obiectul străin.

Un alt bărbat a avut nevoie de îngrijire medicală după ce şi-a introdus dintele proaspăt extras într-o ureche. Acesta n-a mai putut să-l scoată, astfel că s-a prezentat la medic pentru ajutor, arată sursa citată.

O echipă de chirurgie din America a scos o şopârlă de cauciuc din stomacul unui băieţel. După simptomele cu care acesta a ajuns la unitatea medicală, medicii au crezut că au de-a face cu un vierme de dimensiuni mari care s-a dezvoltat în corpul băiatului, situaţie foarte rară. Se pare că ceea ce au găsit însă a fost tot din categoria micilor prădători, doar că fusese înghiţit cu o zi înainte de către pacient.

O femeie de 67 de ani, din Anglia, s-a prezentat la oftalmolog pentru un control de rutină. Medicul a observat că în partea de jos a unuia dintre ochi, femeia avea o umflătură. Când s-a uitat cu atenţie, acesta a observant 27 de lentile de contact lipite la un loc de mucus. Femeia nu a simţit deloc durere cât timp a purtat plasticul în ochi, dar acesta a fost îndepărtat de urgenţă, scrie Time of India.

O situaţie la fel de bizară l-a avut în centru pe un băieţel de patru ani. Acesta se juca pe plajă când a alunecat şi s-a lovit la un genunchi. Părinţii i-au bandajat repede genunchiul şi nu au mai acordat foarte mare importanţă incidentului ulterior. O săptămână mai târziu, genunchiul atinsese dimensiunile unei mingi de tenis, iar atunci când umflătura a fost strânsă mai puternic din ea a ieşit un melc încă viu.

Un alt doctor citat de către The Cut spune că a îndepărtat bijuterii, monede, telefoane, precum şi animale de pluş din rectul sau vaginul pacienţilor. Cei mai mulţi dintre ei, susţine acesta, erau ruşinaţi de ceea ce s-a întâmplat, dar câţiva au recunoscut că nu era prima dată când dorinţa de a vedea ce se poate întâmpla a mers puţin prea departe.

Citiţi şi:

Cum a apărut una dintre cele mai ciudate tulburări psihologice: Sindromul Stockholm

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite