Cel mai tânăr procuror condamnat în România pentru luare de mită. La ce vârstă a luat prima şpagă Sebastian Popa, ajuns omul de casă al familiei Burlea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Popa, cel din spate, cu ochelari, s-a ridicat după ce s-a apropiat de familia de medici Burlea FOTO Adevărul
Sebastian Popa, cel din spate, cu ochelari, s-a ridicat după ce s-a apropiat de familia de medici Burlea FOTO Adevărul

Fostul procuror Sebastian Popa, condamnat în trecut pentru luare de mită, a lucrat în perioada în care era recidivist la patru spitale din Iaşi după ce s-a apropiat de familia de medici Burlea. Popa s-a întors acum împotriva acestora, formulând mai multe plângeri împotriva lui Lucian, managerul de la “Socola” cercetat în dosarul concursului trucat.

Cu cazierul pătat însă cu fler de personă descurcăreaţă, Popa a lucrat pentru mai toate spitalele ieşene până acum. S-a împrietenit cu Lucian Burlea, cel care l-a luat după el şi la Spitalul CF şi la “Socola”, instituţii pe care Lucian le-a condus. Prietenia s-a dovedit însă una păguboasă pentru Burlea jr., anchetat acum de DNA după ce Popa i-a cerut să-i ajute amanta din spital. De-a lungul timpului, Sebastian Popa nu a câştigat contracte doar la spitalele conduse de prietenul Lucian, dar şi de la unităţi publice sau private conduse de Marin sau Georgeta Burlea, părinţii managerului de la “Socola”.  

Sebastian Popa, născut în 1973, a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” în 1996. La un an după absolvire, Popa a devenit jurist la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, iar în noiembrie 1997 devenea procuror, funcţie pe care avea să activeze patru ani şi trei luni. A lucrat mai întâi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, după care s-a transferat la instituţia omoloagă de la Iaşi. Cariera de magistrat şi-a terminat-o din faşă, în 2001, după ce a fost arestat pentru luare de mită. Popa a fost prins în flagrant atunci cu 2.000 de dolari inscripţionaţi cu “mită”, iar anchetatorii au susţinut că banii ar fi fost primiţi de la doi arabi pe care Popa îi ancheta pentru vătămare corporală din culpă.

A fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare, fiind eliberat în 2004. Sebastian Popa avea la acea vreme câţiva ani de când era căsătorit cu Anca, sora Dorei Pandelea, care era soţia lui Lucian Burlea. Pe această filieră, s-a închegat relaţia lui Sebastian Popa cu familia Burlea.
 
Colaborări cu spitalele din Iaşi
 
În 2004, la scurt timp după eliberare, Sebastian Popa îşi deschide societatea de consultanţă juridică Popa Sebastian & Asociaţii. Încă din primele luni prinde o serie de contracte la firme cunoscute din Iaşi, cum ar fi SC MoldTrans Construct SRL. Din 2006, Sebastian Popa, prin a lui societate, începe să prindă gustul contractelor de la spitalele de stat.

A început în 2006 cu Spitalul Clinic de Recuperare, condus la acea vreme de Cristina Dobre. Până în 2008, s-a ocupat de achiziţiile de la Recuperare. Concomitent, din 2007, a început colaborarea cu Spitalul Clinic “Sfânta Maria” şi cu Maternitatea “Cuza Vodă”, cu care a încetat colaborările în 2009. Un an mai devreme începuse să colaboreze şi cu Spitalul CFR din Iaşi, condus între 2008 şi 2010 de prietenul Lucian Burlea.
Un lucru interesant: în perioada ianuarie – mai 2008, Sebastian Popa îşi oferea serviciile, concomitent, tuturor celor celor patru spitale menţionate. Pe lângă acestea, mai lucra şi la trei firme private. La acea vreme, fostul procuror avea cazierul “pătat”, el având să fie reabilitat abia în iunie 2012.
 
Relaţia cu Burlea jr.

 
Ajutorul de la familia Burlea devine din ce în ce mai evident în ultimii ani. Sebastian Popa a lucrat şi la Asociaţia Helicomed, deţinută de Georgeta Burlea, de unde a obţinut, numai într-un an, conform declaraţiei de avere a soţiei lui Popa, 75.000 de lei. În ciuda colaborărilor lui Sebastian Popa, în declaraţiile de interese ale soţiei Anca Popa, angajată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu apare niciunul din veniturile realizate de soţul ei. Anca şi Sebastian Popa sunt în prezent în divorţ, au precizat apropiaţi ai familiei pentru “Ziarul de Iaşi”.

sebastian popa


 
De asemenea, în 2013, la scurt timp după ce Lucian Burlea (foto sus) a obţinut funcţia de director de la “Socola”, acesta l-a angajat în funcţia de şef al serviciului de achiziţii publice pe Sebastian Popa. La momentul respectiv, Burlea, referitor la trecutul penal a lui Popa, declara: „A fost jurist la mai multe unităţi medicale din Iaşi şi am lucrat cu el, pe baza unui contract de prestări servicii, aproximativ jumătate de an, şi la Spitalul CF Iaşi, pe când eram manager. A făcut o treabă bună, nu au existat probleme, de aceea mi-am dorit să colaborez cu el şi la Spitalul de Psihiatrie“, declara, în 2013, pentru “Ziarul de Iaşi”, Lucian Burlea.
 
Scandalul de la “Socola” a rupt relaţiile
 
Legăturile lui Sebastian Popa pe linia contractelor publice sunt completate şi de sprijinul pe care Popa l-a acordat, în 2012, în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Potrivit unor fotografii, Sebastian Popa a făcut parte din echipa de campanie a senatorului
 
După ce a izbucnit scandalul concursului trucat de la “Socola” relaţia dintre Sebastian Popa şi Lucian Burlea s-a răcit. Burlea l-a demis pe Popa de la “Socola”, iar acesta din urmă ar fi căutat să se răzbune pe fostul său cumnat. Potrivit unor surse juridice, Sebastian Popa ar fi depus cel puţin două plângeri penale pentru presupuse fapte ce s-ar fi petrecut la “Socola”. Plângerile nu au însă nicio legătură cu scandalul concursului trucat, acolo unde procurorii au început investigaţia ca urmare a unei sesizări din oficiu, în luna iunie a anului trecut.
 
Acuzaţiile DNA
 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi au oferit ieri şi acuzaţiile oficiale din dosarul concursului trucat de la “Socola”. Managerul Lucian Burlea este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, în timp ce Sebastian Popa are, pe lângă aceste două infracţiuni, şi încadrarea de fals, uz de fals şi instigare la fals. În acelaşi dosar mai sunt cercetate Alina Deaconiţă, Adriana Medvichi şi Manuela Enescu, toate angajate la spitalul ieşean.

Potrivit procurorilor, concursul cu pricina a avut loc în perioada 29 – 30 aprilie 2014, Lucian Burlea, Sebastian Popa şi Adriana Medvichi fiind membri în comisia concursului organizat pentru un post de referent. Concursul a fost câştigat de Daniel Deaconiţă, cel care, în acea perioadă, nici măcar nu se afla în ţară fiind plecat la muncă în Anglia. Deaconiţă era soţul Alinei Deaconiţă, cea despre care surse din spital au precizat că a avut o relaţie amoroasă cu Sebastian Popa.
 
După concurs, “inculpatul Burlea Ştefan-Lucian a semnat contractul individual de muncă, încheiat între unitatea spitalicească şi persoana câştigătoare a concursului”, au precizat procurorii. Aceştia au mai arătat că, înainte de concurs, Sebastian Popa ar fi primit de la Alina Deaconiţă suma de 8.000 de lei, promiţându-i că o s-o ajute să-şi angajeze soţul. “După sesizarea organelor judiciare şi după efectuarea unor activităţi procedurale la sediul Spitalului de Psihiatrie Socola Iaşi, inculpatul Popa Iulian Sebastian a returnat suma de bani respectivă”, au mai arătat anchetatorii ieşeni. Aceştia au mai arătat cererea de participare la concurs a fost depusă la spital de către Alina Deaconiţă (foto jos, alături de soţ) şi că tot ea ar fi întocmit în fals şi lucrarea de concurs.  

lucian burlea


 
“În luna mai 2014, pentru a acoperi lipsa de la locul de muncă a persoanei câştigătoare a concursului, inculpatul Burlea Ştefan-Lucian a dispus, printr-o decizie nedatată, suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 12 mai 2014, obţinându-se astfel un folos necuvenit pentru persoana respectivă, constând în durata angajării ce constituie vechime în muncă şi, respectiv, un folos patrimonial reprezentat de contravaloarea bonurilor de masă cuvenite, ca urmare a faptului că acesta a rămas în continuare angajat al unităţii spitaliceşti”, au mai precizat procurorii.

De asemenea, Alina Deaconiţă şi Sebastian Popa ar mai fi falsificat şi alte acte pentru a justifica lipsa de la muncă a lui Daniel Deaconiţă. În septembrie 2014, după ce s-a aflat de ancheta derulată la “Socola” (începută din oficiu, în iunie 2014), Lucian Burlea a dispus cercetarea disciplinară a lui Daniel Deaconiţă şi, pe motiv că nu s-a prezentat niciodată la muncă, a decis desfacerea contractului său de muncă.
 
Lucian Burlea a fost eliberat
 
Miecuri seară, Tribunalul Iaşi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Sebastian Popa în timp ce Lucian Burlea a fost eliberat urmând a fi judecat sub control judiciar. “Eu am pledat în sală pentru orice altceva decât arestul preventiv. Epopeea nu s-a terminat încă, am câştigat în proporţie de 51%, pentru că sunt sigur că va fi o contestaţie în acest caz. Clientul meu a dat două declaraţii, în ambele precizând că nu se consideră vinovat de faptele care îi sunt imputate”, a precizat Daniel Atasiei, avocatul lui Lucian Burlea.
 
La rândul său, Ciprian Mitoşeriu, avocatul lui Sebastian Popa, a catalogat soluţia Tribunalului ca fiind una “surprinzătoare”. “În ceea ce-l priveşte pe domnul Sebastian Popa, soluţia este cel puţin surprinzătoare în contextul în care clientul meu a recunoscut acuzaţiile aproape integral, poate nu în forma dorită de procurori. Acest lucru demonstrează faptul că acesta nu are nici cea mai mică intenţie de a tulbura procesul penal. Urmează să contestăm decizia Tribunalului şi sperăm într-o decizie corectă la Curtea de Apel Iaşi. În ceea ce-l priveşte pe domnul doctor Burlea, este o soluţie echilibrată deoarece, din punctul nostru de vedere, împotriva sa nu se impunea luarea niciunei măsuri”, a precizat Mitoşeriu.

image

Mai puteţi citi:

UPDATE Amantlâc la Socola demn de spitalul de nebuni. Şeful de la Achiziţii a trucat un concurs pentru soţul amantei. Managerul Burlea va fi eliberat

UPDATE Percheziţii DNA la Spitalul Socola din Iaşi. Directorul Lucian Burlea, prins într-un triunghi amoros de la biroul de achiziţii
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite