Peste 40 de firme suspectate de implicare într-o reţea de spălare de bani şi evaziune fiscală. Poliţiştii din Iaşi au confiscat trei maşini de lux în timpul percheziţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au făcut, în dimineaţa zilei de 10 aprilie, zece percheziţii în judeţul Iaşi, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care sunt vizate peste 40 de firme.

120 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmi au descins în dimineaţa zilei de joi, 10 aprilie, la zece adrese de pe raza judeţului Iaşi, la bănuiţi de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, în baza mandatelor de percheziţie emise de instanţă, au efectuat zece percheziţii, şapte în localitatea Ciurea şi trei în oraşul Hârlău, la domiciliile a 13 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Sunt vizate activităţile a 6 societăţi comerciale, precum şi relaţiile acestora cu alte 35 de societăţi.

Cele 13 persoane bănuite, nu ar fi înregistrat sau au înregistrat fictiv în actele contabile operaţiunile economice desfăşurate, în mai multe domenii economice, creând un prejudiciu de aproximativ 3.000.000 lei.

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate în vederea confiscării trei autoturisme de lux şi 30.000 lei, fiind conduse la sediul poliţiei pentru cercetări 11 persoane.


Una dintre maşinile de lux confiscate

image

De asemenea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, documente care interesează cauza.

Mai puteţi citi:

Membru al clanului ieşean Stănescu, arestat pentru spălare de bani

43 de percheziţii în Iaşi şi Botoşani la o grupare care a provocat un prejudiciu de un milion de lei prin trafic de ţigări

Percheziţii într-o comună din Iaşi, pe urmele unor suspecţi de evaziune fiscală

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite