Petiţia online a fost lansată în urmă cu câteva zile şi a fost semnată deja de peste 80 de ieşeni. Mesajul protestului demarat pe internet îi vizează pe şefii Primăriei Iaşi, consideraţi responsabili de un eşec urbanistic de proporţii în reamenajarea celei mai importante zone pietonale din Capitala Moldovei, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Demersul a fost iniţiat de Gabriel Mihăilă, fost membru al PNL Iaşi:
"Domnilor din conducerea Primăriei Iaşi, Consilieri Locali,
Ieşenii sunt profund indignaţi şi se simt umiliţi de gestul incalificabil pe care l-aţi făcut tăind teii plantaţi de părinţii şi bunicii noştri acum aproximativ o sută de ani pe Str. Ştefan cel Mare şi Sfînt.
Din acest motiv au făcut numeroase proteste şi au trimis scrisori forurilor europene cerînd ajutor. Nemulţumirea noastră faţă de practicile barbare de care aţi dat dovadă înlocuind teii cu salcîmii japonezi se vor oglindi fără îndoială în exprimarea voturilor noastre faţă de partidele PSD şi PNL care au girat acest act de sfidare.
Primarul Iaşului a promis imediat după decimarea copacilor că vor fi plantaţi înapoi TOT TEI, dar se dovedeşte că este un mare mincinos şi acum se face că a uitat, cu toate că există înregistrare video cu promisiunea lui.
Sperăm ca numărul cetăţenilor ce îşi vor exprima dorinţa de a replanta teii să fie suficient de mare pentru a vă pune pe gînduri.
Consideraţi fiecare semnătură ca pe un vot de blam adresat vouă cei responsabili de acest act incalificabil.
Nu vrem să luaţi nicio hotărîre majoră care să modifice faţa actuală a oraşului - chiar temporar - fără o consultare masivă a populaţiei prin referendum!", se arată în textul petiţiei.
Printre cei care au semnat petiţie online se numără şi publicistul ieşean Liviu Antonesei, care şi-a argumentat astfel decizia: "Teii erau la locul lor de cînd am ajuns aici, în 1961... Cum naiba aş putea să-mi imaginez oraşul fără ei, numai pentru că nişte edili s-au lăcomit la comisionul de la salcîmii ăia odioşi, cu toate că japonezi...?".
Decizia municipalităţii din Iaşi de a tăia teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare a stârnit un val de proteste din partea societăţii civile, care s-a manifestat atât în mediul virtual, cât şi în proteste de stradă. Unul dintre aceste mitinguri urma să fie boicotat printr-o acţiune de infiltrare a tinerilor social-democraţi, conduşi de consilierul local Marius Ostaficiuc.
Pe de altă parte, şefii Primăriei Iaşi au organizat în septembrie 2013, din cauza presiunii mediatice, un concurs de idei pentru reamenajarea pietonalului Ştefan cel Mare. Până acum, în ciuda faptului că au fost prezentate patru proiecte, cei din municipalitate n-au luat nicio decizie. În plus, au anunţat că niciunul dintre proiecte nu se califică pentru a fi aprobat. "Adevărul" a prezentat, în cursul zilei de 13 ianuarie, soluţiile gândite de două tinere arhitecte din Iaşi, despre care şefii Primăriei spun că nu se califică.
Mai puteţi citi:
Toţi teii de pe cel mai important bulevard al Iaşiului sunt puşi la pământ de muncitorii primăriei
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Deciziile privind arhitectura, amenajarea spatiului urban, infrastructura nu pot fi decise la nivel de primarie fie si numai pentru faptul ca nu are pregatirea necesara pentru a lua decizii intr-un domeniu atat de important din viata unei localitati. Ar trebui infiintat un forum cu putere de decizie, format din specialisti in domeniul urbanismului - arhitecti, biologi, specialisti in obtinerea de fonduri de finantare (care nu sunt angajati ai primariei). Primaria doar sa lanseze proiectele. Ar fi timpul sa se inteleaga ca rolul unei primarii este de a lansa proiecte, de a le da partenerilor privati spre rezolvare si de a urmari executarea acestora. Asta implica externalizarea si privatizarea reala a multor activitati la care primarii nu vor sa renunte.