Ploaia, un calvar pentru o familie din Iaşi. „Eroare de proiectare. Avem nopţi de coşmar, cărăm saci”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva familiei Cojocaru
FOTO Arhiva familiei Cojocaru

Membrii familiei au sacii cu nisip mereu pregătiţi lângă poartă. Problema este strâns legată de o  eroare de proiectare drum public din zonă, spun oamenii. Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei Iaşi spun că nu poate fi vorba de o eroare de proiectare.

Modernizarea şoselei Iaşi - Bârnova pe raza municipiului, realizată cu întârzieri, face victime şi după finalizare. Modul în care a fost proiectat sistemul de scurgere a apelor pluviale pare unul defectuos, inundând curţile oamenilor.

Ploaia este un calvar pentru locuitorii din zonă. De exemplu, membrii familiei Cojocaru au sacii cu nisip mereu pregătiţi lângă poartă. Aceştia spun că problema este strâns legată de unele greşeli de proiectare, după ce s-au efectuat lucrările de reparare a drumului din zonă. Şoseaua a fost reabilitată în urmă cu un an, dar proiectantul a comis o greşeală, spun locuitorii din Bârnova. . 

„De aproximativ un an şi ceva, de când s-a terminat reabilitarea drumului, a şoselei Bârnova, la fiecare ploaie toate aluviunile din deal, de la vecini, se scurg la noi în curte. Avem nopţi de coşmar, cărăm saci. Noi urmărim ştirile meteo, să vedem dacă plouă. Ne pregătim ca nişte soldaţi”, explică Cristina Cojocaru. 

Aceasta a precizat că a ţinut legătura în permanenţă cu inginerul responsabil de lucrare, care a asigurat-o că problema va fi rezolvată, şi a admis că a fost „o eroare de proiectare“.

Ce spun autorităţile

Oficialii Primăriei Iaşi susţin că niciun inginer al instituţiei nu ar fi spus că s-a produs o eroare de proiect. „Doamna respectivă are proprietatea mai jos de nivelul străzii. Problema exista şi înainte de a fi reabilitată strada. Nu există niciun inginer care să-i fi spus că s-a proiectat greşit“, a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei.

Acesta a adăugat că Primăria Iaşi a apelat la proiectant pentru a identifica „o soluţie urgentă“ astfel încât proprietatea să fie din nou protejată.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Roşia Montană a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO. Cum a reacţionat Iohannis

Ziua şi trădarea. Încă un lider de filială întoarce armele şi trece în tabăra premierului: Omul care a construit o echipă formidabilă e Cîţu

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite