PNL-ist până la moarte. Primar din Iaşi care a rezistat traseismului: "Eu ţin cu Steaua. N-am cum să fiu şi suporter Dinamo în acelaşi timp"
0PSD a măturat judeţul Iaşi cu ordonanţa traseiştilor. PNL a pierdut 21 din cele 45 de comune deţinute cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, au fost şi primari dedicaţi liberalismului care spun că nici n-au fost tentaţi să schimbe tabăra.
Unul dintre aceştia este Paul Mursa (37 de ani), primarul comunei ieşene Plugari. Este o localitate situată în nordul judeţului, departe de capitala Iaşi, compusă din trei sate şi având o populaţie de aproximativ 3.600 de locuitori.
Mursa se află la primul mandat de primar, obţinut în 2012, iar oamenii din comună îl apreciază pentru că, de când a venit el, lucruri înţepenite ani în şir au început "să mişte". "Sunt PNL-ist din 1998. Mi-am dedicat jumătate de viaţă partidului şi sunt sigur că n-o să trec în altă tabără. Eu sunt stelist de felul meu. N-am cum să fiu şi suporter Dinamo, în acelaşi timp", spune primarul din Plugari.
Se laudă că a refăcut, cu fonduri proprii, căminul cultural din comună, a pietruit drumul dintre satele Plugari şi Borosoaia, a terminat grădiniţa şi a pus centrale termice la cele două şcoli din localitate.
În plus, de când a venit el, a fost asfaltat drumul de 7 kilometri din comună, a fost terminat sistemul de alimentare cu apă în toate satele şi se lucrează acum pentru terminarea sistemului de canalizare. Comuna este prinsă într-un master plan al Consiliului Judeţean, şi ar urma să beneficieze de alte investiţii, în valoare de peste 4 milioane de lei.
"Au venit cei de la PSD şi mi-au propus nişte sume de bani pentru pietruire. N-aveam cum să trec la ei. Vă dau un alt exemplu: eu am patru fraţi, nu pot să-i spun şi vecinului de peste drum că mi-e frate", adaugă primarul Mursa.
Edilul speră ca înfrângerea din alegeri să însemne începutul sfârşitului pentru PSD, despre care spune că "este un partid structurat pe vechiul partid comunist. Nu pot să fiu de acord ca în anul 2014, într-un regim democratic, o asemenea organizaţie să mai existe".
Mai puteţi citi: