Poliţist local înjunghiat de trei ori în faţa porţii unei femei, după o ceartă cu un alt bărbat. Care e starea funcţionarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia s-a deplasat la faţa locului
Poliţia s-a deplasat la faţa locului

Un bărbat de 32 de ani din judeţul Iaşi a fost victima unei agresiuni violente după ce a fost înjunghiat de trei ori în zona abdominală şi toracică.

Emanuel N., poliţist local în cadrul Primăriei comunei Mogoşeşti, a fost transportat la spital în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. 

Bărbatul a fost implicat într-un incident violent pe un drum din satul Mogoşeşti, vineri, în jurul orei 22.00. Potrivit poliţiştilor, în timp ce se deplasa cu maşina pe un drum, poliţistul a oprit când a văzut un grup de bărbaţi care se afla în faţa porţii unei femei din localitate. 

Emanuel a opri pentru a vedea ce se întâmplă acolo şi, în urma unei discuţii în contradictoriu cu unul dintre bărbaţi, a fost înjunghiat de trei ori, două dintre lovituri fiind mai puternice. 


Poliţistul local a fost operat la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi, starea sa fiind stabilă în cursul dimineţii de sâmbătă, 10 noiembrie. 

„Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe”, ne-au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Iaşi. Aceştia au mai precizat că poliţistul local era în timpul liber în momentul în care a fost implicat în altercaţie. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite