Poliţistul anului din Iaşi, pus la plată pentru purtare abuzivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Poliţistul Tiberiu Tigâţă şi colegii lui, Adrian Lazăr şi Alin Constantin Corneanu ar putea scoate din buzunar 7.000 de lei pentru că ar fi ameninţat o avocată şi l-au lovit pe fratele acesteia. Tigâţă a fost de două ori poliţsistul anului.

Curtea de Apel Iaşi a dispus pe 6 februarie, ca cei trei poliţişti de la Secţia  II să  plătească în solidar cu Inspectoratul de Poliţei Judeţean (IPJ) Iaşi 7.000 de lei daune unei avocate şi fratelui ei. Decizia instanţei nu este însă definitivă. „Vom face recurs", a declarat subcmoisarul  Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Adrian Lazăr, Alin Constantin Corneanu şi Tiberiu Tigâţă au fost reclamaţi de avocata Luminiţa Chiriac pentru că pe 12 aprilie 2003 i-ar fi agresat fratele, iar ei i-ar fi rupt împuternicirea. Potrivit plângerii făcute de Chiriac, oamenii legii i-ar fi legitimat pe Sorin Chiriac şi pe Gabriel Doboşaru şi i-ar fi dus în mod abuziv la Secţia II de Poliţie.

Luminiţa Chiriac a susţinut că fratelui său a fost încătuşat şi a fost agresat după ce a refuzat să scrie o declaraţie dictată de agenţi. Apoi, Tigâţă i-ar fi rupt avocatei împuternicirea. Deşi iniţial poliţiştii ar fi refuzat să încheie un proces verbal  în care să consemneze cele întâmplate, după plecarea apărătorului şi a celor doi tineri de la Secţie ar fi întocmit actul în fals.

Citiţi şi:

Afaceristul care l-a ameninţat pe agentul ghinionist a scăpat de închisoare

Cuţitarul din Master Pub a fost pus în libertate UPDATE

Tigâţă, Corneanu şi Lazăr au susţinut că tinerii au consumat băuturi alcoolice într-un loc public şi ar fi refuzat să se legitimeze. Poliţiştii au mai susţinut că Sorin Chiriac avea o alcoolemie de 2,68 la mie şi că nu a fost agresat. În schimb tânărul ar fi înjurat, iar avocata ar fi avut o atitudine sfidătoare.

Tribunalul Iaşi a decis în decembrie 2010 să-i achite pe Corneanu şi Lazăr pentru cercetare abuzivă, ameninţare, arestare nelegală şi a constatat că a intervenit precsripţia pentru purtare abuzivă, instigare la mărturie mincinoasă, fals intelectual, uz de fals şi infracţiuni la Legea profesiei de avocat. Şi în cazul lui Tiberiu Tigâţă magistraţii au constatat că s-au prescris infracţiunile de purtare abuzivă, abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor şi infracţiuni la Legea avocaţilor.Cei trei poliţişti au fost obligaţi  în solidar cu IPJ şi Ministerul Administraţiei şi Internelor să plătească 4.000 de lei daune avocatei. În schimb, instanţa a decis ca Lazăr şi Corneanu să-i dea lui Sorin Chiriac 3.000 de de lei daune.

Citiţi şi:

Fostul secretar al Comisiei Judeţene de Fond Funciar a primit daune pentru că nu s-a putut folosi de teren

„S-a constatat că violenţele exercitate de inculpaţii Corneanu Constantin Alin şi Lazăr Adrian asupra părţii civile Chiriac Vasile Sorin în sediul secţiei de poliţie au fost de natură să producă acesteia suferinţe fizice şi morale şi dobândirea unei temeri în raport cu autorităţile publice. Partea vătămată Chiriac Luminiţa a suferit un grav prejudiciu moral, acţiunile inculpaţilor fiind de natură să-i afecteze nu numai imaginea, ci şi onoarea şi prestigiul profesiei de avocat, precum şi încrederea în autorităţile publice", se precizează în motivarea Tribunalului Iaşi.

Decizia a fost menţinută de Curtea de Apel Iaşi, dar  oamenii legii au făcut recurs. Curtea Supremă a trimis dosarul din nou la Curtea de Apel Iaşi pentru că nu ar fi fost respectată procedura, iar apelul a fost reluat.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite